În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea Soborului Arhanghelului Gabriel.
Cel mai anevoios lucru din lume este să te faci om de treabă. Înaintaşii noştri ar zice mai cu adâncime: om de bună treabă. Oriunde am fi, în orice lucrare ne-am ostoi şi din orice neam am fi, se vor observa roadele, adică, rodirea noastră, va fi bucuria celor din jurul nostru.
În aceasta zi, pomenirea Sfintei Veronica, pe care a vindecat-o Hristos de curgerea sângelui, si care cu pace s-a savârsit.
Citind în cărţile lumii, aflăm că Sfântul Atanasie cel Mare, arhiepiscop al Alexandriei Egiptului, a mărturisit pe Dumnezeu, Cel Întreit în Persoane, Tată, Fiu şi Duhul Sfânt, cu o tărie de suflet nemaiîntâlnită până atunci.
În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfintei Mare Mucenite si prea laudatei Eufimia.
În Duminica a IV-a după Rusalii, obştea monahală a mănăstirii argeșene Robaia a fost binecuvântată prin prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.
Cineva, mai demult, scotocindu-se prin buzunar, scoate o fiţuică, de pe care citeşte sentenţios:
În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea Sfintilor 45 de Mucenici, care au marturisit în Nicopolea Armeniei.
Când ne apucă strechea, pe unii dintre noi, se tulbură zările. Am experienţa pastorală, din munţi, când vedeam ciurda muşcată de tăuni, cum o lua de-a valma, pe coastele muntelui. Era un tablou înfricoşător. Din urma lor se ridica un nor de colb de nu se mai vedea om cu om.
În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Pangratie, episcopul Tavromeniei (Taormina), in Sicilia.
Maica Mina Hociotă a fost un soldat al lui Hristos, dar şi unul dedicat unităţii şi independenţei ţării noastre. Originară din Ardeal, a intrat în monahism în Mănăstirea Văratec. În timpul celor două războaie mondiale a îngrijit rănile şi a alinat suferinţele eroilor de pe front. A avut gradul de sublocotenent şi a primit decoraţia „Crucea comemorativă“ şi medalia „Virtutea ostăşească“ - clasa I.
Biblioteca Academiei Române din București a găzduit vineri, 8 iulie, o conferință dedicată personalității și operei Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, prilejuită de aniversarea mai multor evenimente din viața ierarhului.
În perioada 4-6 iulie, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a fost gazda unui grup de pelerini din parohia nemțeană Cracăul Negru.
Omul poate arăta dragoste către Dumnezeu prin milostenia faţă de aproapele. Când Domnul Hristos locuieşte în noi, suntem milostivi, iar dacă am nedreptăţit pe cineva, dăm înapoi cu prisosinţă. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu!
Mântuitorul Hristos ne-a iubit şi ne iubeşte nespus de mult, iar această iubire a culminat primind de bună voie jertfa dureroasă de pe Crucea Golgotei.
Pagina 171 din 356