În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea aducerii moastelor Sfântului întâiului Mucenic si Arhidiacon Stefan.
Sfânta Scriptură este rodul Duhului Sfânt, crescut din pomul Tradiţiei. O bună parte dintre învăţăturile lui Iisus Hristos au fost scrise de autorii inspiraţi de Duhul Sfânt, alcătuindu-se astfel Sfânta Scriptură.
În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Cinstitei si de viata facatoarei Cruci.
Anul acesta s-au împlinit 34 de ani de când Patriarhul Iustin Moisescu, al patrulea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, a trecut în Țara de peste veac. Profesor de înaltă ținută, strălucit traducător, remarcabil cercetător, a lăsat posterității o moștenire culturală importantă.
La începutul Creștinismului a fost Tradiţia Apostolică. Aceasta se numeşte astfel pentru a sublinia încă o dată învăţătura încredinţată de Iisus Hristos, prin viu grai, sfinţilor Săi ucenici şi apostoli, poartă numele de Tradiţie Apostolică.
În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea Sfântului si Dreptului Evdochim.
Cele două aripi cu care zboară Biserica luptătoare a lui Hristos sunt Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Sfânta Tradiţie sau Sfânta Predanie este învăţătura dată prin viu grai de către Dumnezeu, mai târziu fiind fixată, în parte, şi în scris.
În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea Sfintilor Apostoli: Sila, Silvan, Criscent, Epenetos si Andronic. Acesti sfinti au facut parte din cei 70 de apostoli.
Pentru a îndrăzni să tâlcuim Sfânta Scriptură, adică pentru a dobândi puterea de a înţelege Cuvântul Domnului, se cere de la noi:
În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, pomenirea Sfântului Mucenic Calinic, cel din Gangra.
Putem face multă milostenie și îndeosebi milostenie sufletească, ce are o valoare uriașă. Trebuie să începem toți o nouă cruciadă de milostenie pentru aproapele nostru. Să ajutăm pe semenul nostru atât pe plan economic, cât și duhovnicesc.
În ziua de 10 iulie 2020, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din cercul nr. 2 pastoral: Sf Gheorghe I, Găvana II, Sf. Ap. Toma, Sf. Ap. Andrei, Vedea, Vața, Vețișoara, Prodani, Izvoru, Fata, Bondoci Gărdinești, Slapia, Păduroiu, Dealul Bradului, Săpata, Popești Turcești, Lipia Găinușa, Mârțești au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Milostenia se răsplătește în această lume, iar în cealaltă ni se dă înapoi însutită. Să ne îngrijim mereu de săraci și să-i ajutăm, căci ei mijlocesc pentru noi la Dumnezeu. Suntem datori să facem mai întâi milostenie sufletească, să arătăm iubire către oameni, și apoi, cu sinceritate, dragoste și discernământ, să-i ajutăm pe aceștia.
Răspunsul este „NU!”, de la început. „De ce?”, ar veni imediat întrebarea. Adevărurile pe care ni le prezintă Biblia sunt mai presus de mintea noastră omenească şi se adresează celor care ce cred în Dumnezeu şi au o viaţă duhovnicească îmbunătăţită, dar şi celor care caută cu sârguinţă întâlnirea cu Dumnezeu.
În aceasta luna în ziua a douazeci si opta, pomenirea Sfintilor Apostoli si diaconi: Prohor, Nicanor, Timon si Parmena.
Pagina 174 din 184