În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea aducerii moastelor Sfântului Sfintitului Mucenic Foca, episcop de Sinope.
Mare pacoste pe capul nostru mai este şi cu zvonurile care zboară ca păsările legendare de foc. Cel mai grav lucru este că zvonurile nu sunt verificate, câtuşi de puţin, şi le luăm ca drept adevăruri sigure. Ba, mai adăugăm şi noi câte ceva la ele.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfintei mironosite si întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.
Este foarte greu să ne vedem bârna din proprii ochi şi să ne silim să scoatem cu paiul ochii celor din jurul nostru. Înainte de a acuza pe alţii este potrivit să ne vedem propriile scăderi. Iată ce ne spune Menander: „Înainte de a acuza pe aproapele tău, cercetează mai întâi propriile tale cusururi”.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Preacuviosilor Parintilor nostri Simeon, cel ce s-a facut nebun pentru Hristos, si Ioan împreuna-pustnicul.
Mănăstirea Sfântul Ilie Paltinul din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și-a sărbătorit astăzi hramul. Foarte mulți pelerini au urcat pe Transfăgărășan, la cota 1200 m, pentru a participa la Sfânta Liturghie care a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Nu este pe lume o făptură mai preţioasă şi iubită ca aceea care se bucură de numele bun, bogat în nuanţe, ca şi cel al hărniciei. A fi activ în toate cuprinde întreaga gamă a unei făpturi care se dăruieşte înfăptuirii.
În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea suirii la cer cea de foc purtatoare a Sfântului, Maritului Prooroc Ilie Tesviteanul.
În ziua de 18 iulie 2022 în Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, a fost oficiată slujba parastasului pentru Regina Maria.
Din nefericire, pe cărările pe care am umblat prin lumea aceasta românească, mi s-a dat să întâlnesc mai multe specimene absurde. Este groaznic să vieţuieşti şi mai ales să lucrezi cu oameni cuprinşi în ghearele absurdităţii.
În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Macrina.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză s-a desfășurat în această perioadă Tabăra județeană de creație ”Sfântul Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravul”- a VII-a ediție, la Mânăstirea Robaia.
Milostenia reprezintă jertfelnicia inimii. Dând celor săraci, inima noastră devine o adevărată jertfă adusă lui Dumnezeu. Cel care dă celui lipsit, nu face altceva decât să restituie bunuri la izvorul milei, care este Dumnezeu.
Pelerinajul este răspunsul la problemele cele mai profunde ale ființei omenești. Pelerinajul este un răspuns spiritual la o problemă spirituală. Oamenii nu găsesc răspuns la frământările sufletești decât în interiorul Bisericii, iar pelerinajul este una dintre fețele ecclesiei, adică este locul în care te poți întâlni cu sfinții.
Când dăruim din obligație ne gândim la o răsplată, când dăruim din inimă, ne gândim la ce am mai putea dărui.
Pagina 169 din 356