news        mail   location

 
 

Câteva tablete se vor putea citi din opera filosofului Plotin, Enneade (tratate scurte): „Frumosul se găsește mai ales în vedere, el există și în auz, în împreunarea cuvintelor și în muzica de orice fel; căci melodiile și ritmurile sunt frumoase, există, însă, dacă ne ridicăm de la senzație către un domeniu superior, ocupații, acțiuni, feluri de a fi, care sunt frumoase; există o frumusețe a științelor, și una a virtuților.

 

Este vreo frumusețe anterioară aceleia? Discuția o va arăta. Ce face că vederea își reprezintă vederea într-un corp, că auzul este cuprins de frumusețea sunetelor? Este o singură și aceeași frumusețe prin care toate lucrurile sunt frumoase, sau există o frumusețe diferită în corpuri și în celelalte ființe? Și ce sunt aceste frumuseți? Sau ce este această frumusețe? Unele ființe – corpurile – sunt frumoase nu prin substanța lor însăși, ci prin participare; altele sunt frumoase în ele însele – ca virtutea, căci este clar că aceleași corpuri sunt când frumoase, când fără frumusețe, ca și cum ființa corpului ar fi diferită de aceea a frumuseții. Ce este această frumusețe prezentă în corpuri? Este primul lucru de cercetat. Ce atrage ochii celor ce privesc și le dă, în contemplare, bucuria?

Dacă descoperim o vastă frumusețe a corpurilor, ne vom putea, poate, servi de ea ca de o treaptă pentru a contempla celelalte frumuseți. Toată lumea, ca să spunem așa, afirmă, că frumusețea vizibilă este o simetrie a părților una față de alta în raportul cu întregul, culorile frumoase se adaugă acestor simetrii; frumusețea din ființe, ca de altfel din toate celelalte, este simetria și măsura lor, pentru cel ce gândește astfel, ființa frumoasă nu va fi o ființă simplă, ci numai – și în mod necesar – o ființă compusă, mai mult – întregul acestei ființe va fi frumos; iar părțile sale nu vor fi frumoase fiecare pentru ea însăși, ci combinându-se în așa fel ca ansamblul lor să fie frumos.

Cu toate acestea, dacă ansamblul este frumos, trebuie ca și părțile să fie frumoase și ele; desigur, că un lucru frumos nu este făcut din părți urâte și tot ceea ce el conține este frumos. În plus, culorile, care sunt frumoase, ca și lumina soarelui, vor fi, în această teză, în afara frumuseții, fiindcă ele sunt simple și nu își trag frumusețea lor din simetria părților.”

Și aurul, cum este de frumos? Și fulgerele care se văd în noapte, cine-l face să fie frumos? Este la fel și cu sunetele!

Frumusețea și Bunătatea vor mântui lumea!

Calinic Argeșeanul

Din anul 2013, la inițiativa comunității online „La blouse roumaine”, românii din țară și din străinătate au îmbrățișat ideea celebrării unei zile universale dedicate iei, data aleasă fiind ziua de 24 iunie, de sărbătoarea Sânzienelor, cum este cunoscută în calendarul popular. Demersul și-a propus întărirea ideii de conservare și de perpetuare a acestui element de patrimoniu din cultura tradi­țională, atât prin purtarea iei, cât și prin menținerea vie a meșteșugului de coasere a cămășilor tradiționale.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în seara zilei de 24 iunie, iubitorii muzicii au fost în biserica parohiei Sfânta Vineri, unde a fost organizat un concert de muzică religioasă, invitat fiind Corul Tronos Junior, dirijat de domnul Ioan Balaban.
Ajutorarea celor aflați în nevoi nu este doar un act de caritate ci, mai ales, dovada iubirii sincere către Hristos Ce Se află în chipul celor necăjiți și Care, flămând fiind de mântuirea noastră, Se satură cu pâinea dospită în focul iubirii față de semeni.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a organizat o activitate catehetică în biserica parohiei Rătești, din protoieria Topoloveni.
De zece ani, ziua de 24 iunie a devenit pentru românii de pretutindeni o zi în care celebrează principala piesă din portul tradițional femeiesc: cămașa sau ia. Cu o chintesență de mesaje, piesă a costumului de sărbătoare la noi, ia încorporează istoria noastră culturală de la începuturi până astăzi. Ca obiect vestimentar, ia reprezintă o emblemă identitară pentru români.
Marii înţelepţi ai tuturor timpurilor au avut doar cuvinte înaripate atunci când a fost şi este vorba despre acea stare unică de spirit, numită: Prietenia!
De câte ori nu ne simţim aşa de bine având în jurul nostru oameni cu care ne putem împăca! Cât este de necesar să ai pe cineva căruia să-i poţi spune totul, ca ţie însuţi. Prieteniile sunt apreciate ca o ipostază a sfinţeniei. Anticii şi de la ei până în timpurile moderne, s-au scris despre prietenie tomuri întregi. Iisus a pus problema prieteniei tranşant. Adică, nu se poate vorbi în dodii sau lua cumva în glumă această stare unică din viaţa omului.
Minunata făptură, zidită de Dumnezeu, în frumuseţea acestei lumi văzute, omul, are puterea încredinţată de a se bucura, a gândi şi a lucra în Grădina Maicii Domnului. Dacă ziua avem bucuria de a vedea cele semănate de Dumnezeu, cu atâta bunătate felurită, noaptea, deasupra capului nostru ni se arată uriaşa plămădire de sori şi stele, care ne uimesc mintea şi ne bucură inima şi sufletul, deopotrivă!
Duminica Mare, cum se mai spune pe la noi, este Duminica Rusaliilor, adică Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și întreaga fire, precum și ziua Întemeierii Bisericii Creștine.
În toamna anului 1964, când am păşit pentru prima oară în „buricul” Transilvaniei, aproape de poalele dealului Bobâlna, în parohia Tioltiur, începeam lucrul pastoral la vârsta numai de douăzeci de ani, proaspăt împliniţi.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar