news        mail   location

 
 

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la mănăstirea Sf. Ilie Paltinul aflată la cota 1200 pe Transfăgărășan.



Foarte mulți credincioși au avut ocazia  să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Chiriarhul Eparhiei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a evidențiat mesajul evangheliei din această duminică amintind de statornicia și credința celor care au contribuit în timp la ridicarea Sfântului Altar din Carpații Argeșului.

Biserica mănăstirii cu hramurile Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul și Acoperământul Maicii Domnului, s-a ridicat în perioada anilor 1994-2015.

Terenul în suprafață de 2.500 mp., pentru construirea mănăstirii de monahi, a fost donat de către Familia Vintilă și Filoteia Chiriac, din Albeștii de Argeș.

În 27 februarie 2011, a fost instalat primul stareț al Mănăstirii Sfântul Ilie Tesviteanul, în persoana Părintelui Protosinghel Nicodim Cecală, care dimpreună cu fratele său Constantin, au pregătit și au pus fresca pentru pictură, cu mâinile lor, pe întreaga suprafață a bisericii.

Zugrăvirea bisericii în tehnica fresco a fost făcută de ucenicii stagiari ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

Noua biserică a fost zidită spre aducere aminte și veșnică pomenire, pentru toți lucrătorii care au căzut la datorie, construind Transfăgărășanul.

Din anul 2013, la inițiativa comunității online „La blouse roumaine”, românii din țară și din străinătate au îmbrățișat ideea celebrării unei zile universale dedicate iei, data aleasă fiind ziua de 24 iunie, de sărbătoarea Sânzienelor, cum este cunoscută în calendarul popular. Demersul și-a propus întărirea ideii de conservare și de perpetuare a acestui element de patrimoniu din cultura tradi­țională, atât prin purtarea iei, cât și prin menținerea vie a meșteșugului de coasere a cămășilor tradiționale.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în seara zilei de 24 iunie, iubitorii muzicii au fost în biserica parohiei Sfânta Vineri, unde a fost organizat un concert de muzică religioasă, invitat fiind Corul Tronos Junior, dirijat de domnul Ioan Balaban.
Ajutorarea celor aflați în nevoi nu este doar un act de caritate ci, mai ales, dovada iubirii sincere către Hristos Ce Se află în chipul celor necăjiți și Care, flămând fiind de mântuirea noastră, Se satură cu pâinea dospită în focul iubirii față de semeni.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a organizat o activitate catehetică în biserica parohiei Rătești, din protoieria Topoloveni.
De zece ani, ziua de 24 iunie a devenit pentru românii de pretutindeni o zi în care celebrează principala piesă din portul tradițional femeiesc: cămașa sau ia. Cu o chintesență de mesaje, piesă a costumului de sărbătoare la noi, ia încorporează istoria noastră culturală de la începuturi până astăzi. Ca obiect vestimentar, ia reprezintă o emblemă identitară pentru români.
Amintindu-ne de înţelepciunea noastră românească, bună şi robustă, presărată cu proverbe, atunci când cineva gâfâie de prea multă îndopare, auzim din partea celor din jurul nostru: Foloseşte lingura mică! Sau, mai pe scurt, se repetă: lingura mică, lingura mică!
Fără să-ţi dai seama te trezeşti că ţi-ai pierdut supleţea şi sprinteneala. Dacă iei seama la tine un pic, vezi că şuncile s-au aşezat peste tot. Unii spuneau că slănina se aşează şi la creier. Nu ştiu dacă este aşa.
1. Puternic nu este cine are şapte mii de oi şi patru sute de capre, cinci mii de hectare de pădure şi tot atâtea de grâu, şapte magazine, trei pitării, patru staţii de sortare, douăzeci de blocuri şi alte acareturi, milioanele apărute peste noapte.
Dintre toate zidirile binevoite şi binecuvântate de Dumnezeu pe pământ, omul este cel care a fost încoronat cu marele dar al Rostirii!
Când purtam opinci, talpa piciorului se lipea bine de pământul pe care-l călcam. Nu degeaba ţăranul s-a numit talpa ţării. Pe vremurile mai bune, oamenii purtau sandale de piele, foarte lejere sau papuci din diferite materiale. Cine nu-şi aduce aminte de acei tenişi făcuţi din pânză de bumbac sau cânepă? Era o bucurie să te încalţi cu aşa podoabă de papuci uşori şi frumoşi. Noi îi făceam cu cretă pe deasupra şi erau de un alb imaculat, iar în sport erau cei mai căutaţi şi folosiţi.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar