news        mail   location

 
 

Filosoful Aurelius Augustinus, în lucrarea sa De Trinitate (Despre Trinitate), ne-a lăsat scris: „Păcătoșii, ei înșiși se gândesc la cele veșnice și laudă sau condamnă cu dreptate multe din acțiunile oamenilor.

 

Prin ce norme judecă ei atunci, dacă nu prin acelea prin care văd cum trebuie să trăiască fiecare, deși ei nu trăiesc în acest fel? Unde le văd ei? Nu în esența lor proprie. Este în afară de îndoială că aceste lucruri se văd prin spirit și spiritul lor este schimbător în timp ce fiecare vede, dacă este capabil să le vadă astfel, că aceste reguli sunt neschimbătoare. Unde sunt înscrise aceste reguli, prin care cel nedrept însuși recunoaște ceea ce este drept, prin care el vede că trebuie să aibă ceea ce el nu are? Unde sunt înscrise aceste norme, dacă nu în cartea acestei lumini care se cheamă Adevăr, din care este dedusă orșice lege justă și care trece în inima omului, celui care face dreptate, nu emigrând în ea, dar imprimându-se, pentru a spune așa, după cum imaginea trece din pecete în ceară fără ca să părăsească inelul...

Această dreptate, care trăiește în ea însăși, este fără îndoială Dumnezeu, El Însuși – și ea este neschimbătoare. În același fel în care fiind viață în ea însăși, - ea este și viață pentru noi, când, într-un fel oarecare, participăm la ea; astfel fiind dreptate în ea însăși ea devine dreptate pentru noi atuncea când, aderând la ea, trăim în mod drept: și suntem mai mult sau mai puțin drepți, după cum aderăm mai mult sau mai puțin la ea.

De aceea a fost scris despre Fiul unic al lui Dumnezeu, care este Înțelepciunea și Dreptatea Tatălui, rămânând totdeauna în El Însuși, că a fost făcut de Dumnezeu înțelepciune și dreptate pentru noi,  sfințenie și răscumpărare pentru ca, așa după cum este scris, acela care se glorifică, să se glorifice în Domnul!”

De aceea, Legea Morală este Legea Eternă, sub mantia căreia trebuie să ne orânduim viața noastră în frumusețea acestei lumi văzute, zidită de Domnul Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Care pretutindenea este și pe toate le împlinește!

Calinic Argeșeanul

Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
În ziua de 17 mai 2024 la Școala Gimnazială nr. 1 din Ciofrângeni, s-a desfășurat cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, Cercul Pedagogic al Profesorilor de Religie din zona Curtea de Argeș.
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar