news        mail   location

 
 

Când începi să trăiești din amintiri și mai ales când povestești: „cum mă bucur să mă trezesc”, ca în vremea lui Creangă, cei care te ascultă, cu o oarecare compasiune (milă), pe șoptite spun vecinului: „Se vede că a ajuns babalâc și că a dat în mintea copiilor!”

 

Nu știm cine și când ajungem în „mintea copiilor”, dar atunci când ne păstrăm inocența (nevinovăția în gândire și comportare), avem speranța că putem avea curajul întâlnirii cu Domnul Dumnezeu!

„Amintirile”, ne arată Alexandru Ciurea, neurochirurgul nostru român, reprezintă, pe lângă conștiință și puterea minții, al treilea mister. De unde avem aceste amintiri, cum le stocăm, ce reprezintă ele și ce funcție are creierul în aceste amintiri, mai exact? Aceste amintiri sunt stocate într-o zonă profundă a creierului. Locul unde se adună cutiuța cu amintiri este hipocampul. În această zonă, numită hipocamp, adunarea de amintiri este stratificată. De aceea avem amintiri din copilărie, din adolescență, din maturitate. Niciunul dintre noi nu a uitat și nu va uita primul sărut (asta-i părerea lui Alexandru Ciurea). Nimeni nu va uita prima notă la școală, prima mângâiere a bunicilor, a părinților, a profesoarei care ne-a iubit și care ne-a ajutat să progresăm în viață...Cel mai cunoscut exemplu în literatură este Marcel Proust (1871-1922), cu cartea sa: În căutarea timpului pierdut. Reîmprospătând amintirile, reîmprospătăm memoria, reîmprospătăm circulația, reîmprospătăm însăși activitatea cerebrală, numindu-se refreshment actual. Se spune de multe ori că pierdem memorie și pierdem amintiri...Toate lucrurile trebuie adunate „pas cu pas”, niciodată nu trebuie să ne supărăm că am uitat cuvântul respectiv. Este foarte sănătos și ne face foarte bine să reîmprospătăm amintirile. Amintirile ne întineresc, ne fac să gândim pozitiv: „Vai, ce frumos a fost când eram copil! Produce plăcere să vorbiți despre tinerețe, despre copilărie, despre toate lucrurile care vă plac. Dacă vorbiți despre lucruri triste, nu o să ducă la nimic bun. Se produce un „declic cerebral”, toate lucrurile merg spre depresie.”

S-a împământenit, în mod greșit, că depănând amintirile, în anumite situații, ne auzim, cum s-a mai spus că persoana respectivă este deja „demodată” și „demolată”.

Această rostire este contrazisă de știința medicală, prin care se arată, că amintirile evocate cu atâta dragoste și trăire, fac parte din gama de medicamente care susțin sănătatea și prospețimea creierului.

De aceea, am îndemnat și îndemn, apucați-vă de scris, despre viața dumneavoastră, care este un mister și trăiește în prezent, pentru viitor, dar și din sfintele amintiri!

Calinic Argeșeanul

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului l-a avut astăzi drept oaspete pe Înaltpreasfințitul Părinte Theodor, Mitropolit de Akhaltsikhe și Tao-Klargeti (Patriarhia Georgiei), Întâistătătorul Eparhiei în cuprinsul căreia se află și localitatea natală a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș și-a sărbătorit astăzi cel de-al doilea hram închinat Sfântului Neagoe Vodă Basarab. La acest eveniment important din viața eparhiei argeșene, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului Argeșeanul, l-a avut invitat pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Ziua de 26 septembrie are o însemnătate aparte pentru Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre din Pitești, deoarece biserica de lemn din incinta unității militare își sărbătorește hramul și protectorul, pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic a fost oficiată în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș, slujba Vecerniei unită cu Litia și Acatistul Sfântului Neagoe Vodă Basarab, ocrotitorul și ctitorul sfântului locaș de rugăciune, de către un sobor de preoți și diaconi.
În Duminica a XVIII-a după Rusalii, monahiile și pelerinii de la mănăstirea argeșeană Văleni, au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Omenirea a tot plâns și a bocit, luptându-se pentru libertatea oricărui cetățean, a Patriei iubite, în care s-a născut și, desigur, libertatea Poporului, în întregul său pe fața Pământului.
Scriitorul Dimitrie Bolintineanu, în Imnul închinat lui Daniil Sihastru, Sfântul sfătuitor al Dreptului Sfânt Ștefan cel Mare, scrie: „Ce e oare traiul dacă e robit?/ Sărbătoarea în care nimeni n-a zâmbit,/ Viața și robia nu pot sta împreună,/ Ne e totodată pace și furtună!”
Când mă gândesc la Sfântul Antim Ivireanul, alesul cărturar şi scriitor în slovele de aur ale cuvântului românesc, mintea mă duce la anul 1650, când Dumnezeu a binecuvântat naşterea pruncului, de neam georgian, care va deveni cel mai luminat mitropolit al Ţării Româneşti până în secolul al XVIII-lea.
Materialul cercetat şi tălmăcit de specialişti asupra vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, de la începutul vieţuirii sale în această frumuseţe a lumii văzute şi până la trecerea în Ţara de peste veac, este imens şi te transpune într-o lume plină de frumuseţi şi vrednicii, dar şi încercări, uneori, peste puterile omului de a fi învinse, dacă nu are „ajutorul de sus, de la Părintele Luminilor!”
Marele Mitropolit și Sfânt al Țării Românești, Antim Ivireanul, în cartea sa, Didahii, scrie: „Ține cumpăna judecății drept și nu lăsa să-ți spurce unii și alții auzurile, cu vorbele lor cele stricătoare”! Este o recomandare și o avertizare, în același timp.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar