news        mail   location

 
 

Oamenii activi, sunt cuprinși de descurajare și un val de lehamite îi doboară spre valea lâncezelii, a ușurătății, a neglijenței habitual, care îi duce în nesiguranța mântuirii și chiar îi împinge la diferite păcate de moarte, deznădejde și ura împotriva celor care-și realizează dorințele și ele atât de trecătoare!

 

Fără să ne dăm seama, alunecăm într-un formalism activ: vrem să epatăm, să ne arătăm „mușchii” creierului, ne împopoțănăm cu tot felul de textile, veșminte fără număr și sofisticat brodate (unde-i sobrietatea apostolică și patristică?), case, acareturi, funcții, doctorate sofisticate și alte formalisme active, dar care n-au suport duhovnicesc și de viață cuminte, sobră răbdătoare și roditoare în taină! Mare înșelare! Mare prăpădenie spirituală! Mare risipă de timp cu deșertăciuni!

De atâtea ori, venindu-ne mintea la cap, am început a fi pătrunși de adevărul că am putea face o distincție între sfințenia desăvârșită, pe care ne-o dorim fiecare în taina sufletului nostru zbuciumat și între starea de pervertire absolută.

Cu greu ne dăm seama că ne-a luat valul unei evlavii sentimentale, un fel de rutină pioasă, rămășița, poate, a unui obicei lăudabil, de altă dată. Iar în ceea ce privește meditația, aceasta a devenit un joc de fantezie, ca să nu mai spunem că lectura religioasă și laică – sănătoasă, s-a transformat într-un fel de curiozitate copilărească, fără nicio influență roditoare în viața noastră. Aici poate apărea Satana care, uneori, îndeamnă (ce bine ar fi și așa!) să citești despre căile înalte și extraordinare de unire cu Dumnezeu și să le admiri cu entuziasm, ceea ce sărmanul suflet crede că este drept viață interioară.

În arealul lumii de azi, din păcate, suntem mereu asaltați de tot felul de turbulențe morale, sociale, religioase, de temeri majore, de spaime infernale, de căderi în deznădejde și alte bântuieli zilnice, încât confundăm foarte ușor, o viață activă, impetuoasă, cu viața lăuntrică, viața de echilibru, dătătoare de bucurie și binecuvântare.

Viața interioară, lăuntrică are de stăpân pe Domnul Dumnezeu!

Din această viață se zidește cu răbdare aici, și pentru veșnicie!

Calinic Argeșeanul

Ieri după-amiază, la Consiliul Județean Argeș a fost o zi specială. Bucuria duhovnicească s-a coborât în inimile celor care se ostenesc aici prin bunăvoința Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a săvârșit slujba de sfințire a noului spațiu de rugăciune și reculegere amenajat în incinta instituției.
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta a milosteniei este mai înaltă decât orice iubire de oameni!
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel.
În fiecare an, din mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu Cel Bun și Sfânt, în prima vineri de după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Dreptmăritoare Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului care este și Ocrotitoarea Bisericii pentru Surzi – Locașul Sfânt în care Familia cea mare a credincioșilor cu deficiențe de auz sunt parte integrantă din cuprinsul Parohiei Mavrodolu.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:
Continuăm, cu deosebire, lămurind câteva definiții despre Dumnezeu. Filosoful Spinoza scrie despre Substanța Supremă, iar noi vom pricepe după puterea noastră adevărurile eterne.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar