news        mail   location

 
 

Ca să înțelegem fenomenul nașterii, trebuie să citim cărțile de medicină, care ne vorbesc despre această minune, prezentă la fiecare pas.

 

A medita cu dragoste la zidirea celei mai mari minuni din Univers – nașterea – la tot ce viețuiește pe întinsul pământului, în ape și în văzduh, presupune, de bună seamă, să încercăm un salt de gândire, dincolo de porțile înțelesului obișnuit.

Cine nu știe celebrele cuvinte semănate de Sofocle în opera sa Antigona: “În lume-s multe mari minuni, minuni mai mari ca omul nu-s”?

El se adăpa în scrisul său din același izvor de inspirație ca și David profetul, care spune în psalmul 8 că pe om, Dumnezeu l-a creat cu puțin mai prejos de înger!

Cum îi vom putea noi să-I mulțumim lui Dumnezeu, Care în Sfat Treimic, s-a gândit și s-a hotărât ca să facă om după chipul și asemănarea Sa?

Cum să nu rămânem uimiți de zidirea bărbatului și a femeii? Dar nu numai pentru zidirea lor, dar și pentru că în cele două ființe, Dumnezeu a sădit posibilitatea ca să se înmulțească neamul omenesc, de la Adam și Eva, până în zilele noastre.

Biologia ne-a descoperit, în mod științific, ceea ce Dumnezeu zidise de la începuturi, că nașterea unei noi ființe din părinți, întruchipează 46 de cromozomi, 23 de la bărbat și 23 de la femeie.

Această alcătuire miraculoasă a devenit pentru noi ceva obișnuit, taina procreării fiind o temă care s-a tratat, în decursul timpului, după puterea de percepție și înțelegere a fiecăruia dintre noi, cei care ne-am pus și ne punem asemenea întrebări.

Omenirea nu și-a pus mari întrebări și nici griji nu și-a făcut despre felul cum se naște omul și cât participă bărbatul și femeia, cei doi care se însoțesc într-o familie, pentru venirea omului nou pe lume, cum Însuși Iisus Hristos a grăit despre femeia care naște!

De multe ori m-am gândit la acest fenomen al nașterii! L-am întrebat adesea pe Dumnezeu: de ce a făcut toate acestea? Oricare ar fi răspunsul, noi rămânem cu încredințarea că Dumnezeu a făcut lucrări minunate și că mintea noastră postulează, adică se oprește, fiind cuprinsă de uluire, extaz și nesfârșită bucurie.

Să vezi la fiecare pas cum zidirile lui Dumnezeu cresc și se înmulțesc atât de tainic, este darul cel mare de a te bucura împreună cu Dumnezeu, Care pe toate le-a făcut, bune foarte, cum citim în Bătrâna și mereu tânăra Carte a omenirii, Biblia sau Sfânta Scriptură.

Cel mai important lucru din viața noastră este să ne bucurăm că am fost în gândirea Lui Dumnezeu! Dacă am fi rămas doar în gândirea Lui și nu ne-ar fi dat darul de a ne întrupa cu bunăvoința Sa veșnică, n-am mai avea acum prilejul să gândim și să scriem despre aceste bucurii unice și netrecătoare.

Dacă vom dori, vom înțelege aceste taine dumnezeiești și vom fi cei dintâi și cei mai mari oameni de sfântă și ziditoare știință.

Oare, nu se cuvine să înțelegem și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru capodopera Sa, care suntem noi, făpturile Sale?

Oare, nu se cuvine ca noi toți să slăvim atotînțelepciunea dumnezeiască pentru că ne-a dat și ne dă prilejul să ne întâlnim zilnic cu opera mâinilor Sale?

Suntem experiența unică a lui Dumnezeu!

Să nu-L dezamăgim!

Calinic Argeșeanul, Minunea de a fi, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, elevii Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș, au participat la fazele naționale ale unor olimpiade școlare, primind premii importante.
Rodirile credinţei creştine în sufletele oamenilor sunt multiple: în primul rând, cele de natură spirituală şi, în al doilea rând, cele de natură materială. Cele de natură spirituală ating latura sufletească a fiecăruia, zămislind iubire, credinţă, pace, dreptate, virtuţi care îmbogățesc modul nostru de viaţă, care dau sens exis­tenței noastre. Împlinirile materiale sunt cele vizibile în viaţa omului, a comunităţii şi a societăţii omeneşti.
Sub chipul fiecarui sarman se poate ascunde Hristos. Fiecare mana intinsa, poate fi mana lui Hristos, care ne cere putin pentru ca apoi sa ne daruiasca totul. Avand grija ce cei sarmani, avem grija in primul rand de suflete noastre.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză, la Parohia Popesti-Căteasca din Protoieria Topoloveni, pe baza Parteneriatului Școală-Biserică, a organizat serbarea pascală: ,, Copiii laudă Învierea Domnului Iisus".
În cei ce stăpânesc mila și adevărul, în aceștia stăpânește și tot ce e plăcut lui Dumnezeu. Căci adevărul nu judecă pe nimeni fără milă, iar mila nu se îndreaptă cu iubire spre niciun om fără adevăr.
Am fost fascinat întotdeauna de savantul fizician, Blaise Pascal, chiar din primele citiri din gândirea sa, vegheată de puterea Duhului Sfânt. Mă bucur să pot arăta și acum gândirea celebrului trăitor al adevărurilor dumnezeiești:
Cu mulți ani în urmă am citit despre Viața lui Blaise Pascal, alcătuită de Nina Facon, carte care impresionează și pentru că este vorba de un savant sfânt, dar și pentru faptul că autoarea era o admiratoare sinceră, care era atinsă de aripa de foc a Duhului Sfânt.
Hotărât lucru, răstignirea lui Iisus Hristos avea să schimbe radical, pe moment, viața Sfinților Apostoli, precum și a celor 70 de ucenici pe care i-a trimis în misiune, tot doi câte doi.
Dreptslăvitori creștini și creștine, Imnul plin de bucurie duhovnicească: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”[1] este cântarea pe care cu inimile pline de nestrămutată bucurie și sfântă emoție o cântăm, începând din noaptea Învierii Domnului Iisus Hristos, noi, creștinii iubitori de Dumnezeu, de adevăruri și tradiții nemuritoare, și până la Praznicul Înălțării Domnului Hristos la ceruri.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar