news        mail   location

 
 

Totdeauna m-am simțit vinovat că n-am mulțumit lui Dumnezeu, Cel în Treime preamărit: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, că dintru începuturi, întreaga zidire este în gândirea Sfintei Treimi!

 

Atunci când s-a orânduit, în sânul Sfintei Treimi, ca noi să ne naștem în frumusețea acestei lumi văzute, fiecare am răsărit ca ghioceii de primăvară, pe meridianele și paralele lumii, într-o anumită țară, loc, an, lună, zi și oră și din părinți de toate felurile.

Când era mai greu, m-am gândit că ar fi fost bine să mă fi născut în altă țară, pentru a nu întâmpina greutățile și adversitățile la care suntem supuși de semenii noștri, zidiți de același Creator, milostiv și plin de veșnică iubire.

Dar gândirea noastră nu este potrivită cu gândirea lui Dumnezeu, așa cum citim în bătrânele Scripturi, inspirate de Duhul Sfânt.

Minunea minunilor, hotărât, este pentru cine pricepe și pentru cine pricepe mai anevoios, că Dumnezeu ne-a avut și ne are în gândirea și dragostea Lui, și doar atunci când hotărăște El, ne întrupăm din bunăvoința și bunătatea Sa iubitoare.

Așa s-au născut miliarde de oameni și se vor mai naște pentru că gândirea, iubirea și bunăvoința Lui este veșnică și nu se obosește niciodată în a ne purta de grijă. De multe ori m-am gândit la acest fenomen al creației – unic în întreg Universul – la această lucrare și, deopotrivă, investiție divino-umană. Nu m-am îndoit niciodată în gândirea și inima mea, că Dumnezeu ar putea abandona și risipi ceea ce a gândit și a creat, iar sufletul meu este mereu plin de uimire și de bucurie!

Cred nestrămutat că Dumnezeu ne privește cu iubire și înțelegere atunci când noi gândim la gândirea Lui, întrupată în fiecare din noi. Și nu este greu acest lucru pentru că noi suntem din neamul lui Dumnezeu. Doar așa vom înțelege minunea minunilor, venirea noastră în această viață. Așa vom găsi drumul care ne duce la deslușirea tainelor lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu este o minune a minunilor, iar noi suntem cea mai mare minune, vie, prezentă, printre noi, unii cu alții venind din hotărârea lui Dumnezeu, care nu ne-a întrebat, dacă dorim sau nu acest lucru. Totul este ca un dar dumnezeiesc făcut zidirii Sale! Ne-am trezit într-o nouă aură, un început de frumusețe neasemuită, la care trebuie să medităm câteva clipe în fiecare zi pentru a nu uita cine suntem și de unde venim!

Așa să gândim!

Pentru că așa este!

Calinic Argeșeanul, Minunea de a fi, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, elevii Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș, au participat la fazele naționale ale unor olimpiade școlare, primind premii importante.
Rodirile credinţei creştine în sufletele oamenilor sunt multiple: în primul rând, cele de natură spirituală şi, în al doilea rând, cele de natură materială. Cele de natură spirituală ating latura sufletească a fiecăruia, zămislind iubire, credinţă, pace, dreptate, virtuţi care îmbogățesc modul nostru de viaţă, care dau sens exis­tenței noastre. Împlinirile materiale sunt cele vizibile în viaţa omului, a comunităţii şi a societăţii omeneşti.
Sub chipul fiecarui sarman se poate ascunde Hristos. Fiecare mana intinsa, poate fi mana lui Hristos, care ne cere putin pentru ca apoi sa ne daruiasca totul. Avand grija ce cei sarmani, avem grija in primul rand de suflete noastre.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză, la Parohia Popesti-Căteasca din Protoieria Topoloveni, pe baza Parteneriatului Școală-Biserică, a organizat serbarea pascală: ,, Copiii laudă Învierea Domnului Iisus".
În cei ce stăpânesc mila și adevărul, în aceștia stăpânește și tot ce e plăcut lui Dumnezeu. Căci adevărul nu judecă pe nimeni fără milă, iar mila nu se îndreaptă cu iubire spre niciun om fără adevăr.
Am fost fascinat întotdeauna de savantul fizician, Blaise Pascal, chiar din primele citiri din gândirea sa, vegheată de puterea Duhului Sfânt. Mă bucur să pot arăta și acum gândirea celebrului trăitor al adevărurilor dumnezeiești:
Cu mulți ani în urmă am citit despre Viața lui Blaise Pascal, alcătuită de Nina Facon, carte care impresionează și pentru că este vorba de un savant sfânt, dar și pentru faptul că autoarea era o admiratoare sinceră, care era atinsă de aripa de foc a Duhului Sfânt.
Hotărât lucru, răstignirea lui Iisus Hristos avea să schimbe radical, pe moment, viața Sfinților Apostoli, precum și a celor 70 de ucenici pe care i-a trimis în misiune, tot doi câte doi.
Dreptslăvitori creștini și creștine, Imnul plin de bucurie duhovnicească: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”[1] este cântarea pe care cu inimile pline de nestrămutată bucurie și sfântă emoție o cântăm, începând din noaptea Învierii Domnului Iisus Hristos, noi, creștinii iubitori de Dumnezeu, de adevăruri și tradiții nemuritoare, și până la Praznicul Înălțării Domnului Hristos la ceruri.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar