news        mail   location

 
 

1. Puternic nu este cine are şapte mii de oi şi patru sute de capre, cinci mii de hectare de pădure şi tot atâtea de grâu, şapte magazine, trei pitării, patru staţii de sortare, douăzeci de blocuri şi alte acareturi, milioanele apărute peste noapte.

 

Acela este o slugă nemernică a propriilor lucrări, care tremură că mâine un cutremur sau un foc, poate, Doamne fereşte, face praf toată osteneala.

2. Puternic nu este cel care crede că puterea este un privilegiu al familiei sau al unei caste sau „singurul mijloc de potolire în lumea aceasta”.

3. Puternic nu este cel care nu înţelege că: „Puterea la care nu ia parte poporul cu inima şi sufletul este o putere de paradă”.

4. Puternic nu este decât acela care înţelege, în trecerea aceasta ameţitoare de pe pământ, că: „Ce altceva sunt fastul, puterea, gloria, decât pământ şi pulbere?”

5. Puternic nu este decât acela care a învăţat bine că: „Iertarea face bine celui ce o acordă şi, totodată, celui ce o primeşte. Este cea mai puternică dintre puteri”.

6. Puternic este acela care rămâne om şi după ce se cocoţează în anumite slujiri pe acest pământ, oricare ar fi ele, repetând mereu, ca să nu uite, că: „Puterea schimbă părerea” şi despre sine şi despre alţii.

7. Puternic este acela care nu îndrăzneşte niciodată, în mod abuziv, arbitrar şi ilegal în noua lui slujire: „Acum legea cea nouă lua cu de la sine putere, partea cea mai mănoasă din moşie”, cum zicea Cezar Petrescu şi cum ştiu cei care ar trebui să ştie, până nu vin trăznetele din ceruri.

8. Puternic este acela care ştie întotdeauna: „Dreptatea noastră este puterea noastră. Cu ea deodată vom cădea şi noi”.

9. Puterea este „iubovnica fugară a omului politic”.

10. Puternic este profesorul care formează caractere şi oameni de ştiinţă. Mama este puternică pentru că ne-a născut pe pământ şi ne renaşte pentru ceruri.

Este puternic cât cerurile şi cel care este bun şi ajută pe cei în suferinţe!

Calinic Argeșeanul

Din anul 2013, la inițiativa comunității online „La blouse roumaine”, românii din țară și din străinătate au îmbrățișat ideea celebrării unei zile universale dedicate iei, data aleasă fiind ziua de 24 iunie, de sărbătoarea Sânzienelor, cum este cunoscută în calendarul popular. Demersul și-a propus întărirea ideii de conservare și de perpetuare a acestui element de patrimoniu din cultura tradi­țională, atât prin purtarea iei, cât și prin menținerea vie a meșteșugului de coasere a cămășilor tradiționale.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în seara zilei de 24 iunie, iubitorii muzicii au fost în biserica parohiei Sfânta Vineri, unde a fost organizat un concert de muzică religioasă, invitat fiind Corul Tronos Junior, dirijat de domnul Ioan Balaban.
Ajutorarea celor aflați în nevoi nu este doar un act de caritate ci, mai ales, dovada iubirii sincere către Hristos Ce Se află în chipul celor necăjiți și Care, flămând fiind de mântuirea noastră, Se satură cu pâinea dospită în focul iubirii față de semeni.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a organizat o activitate catehetică în biserica parohiei Rătești, din protoieria Topoloveni.
De zece ani, ziua de 24 iunie a devenit pentru românii de pretutindeni o zi în care celebrează principala piesă din portul tradițional femeiesc: cămașa sau ia. Cu o chintesență de mesaje, piesă a costumului de sărbătoare la noi, ia încorporează istoria noastră culturală de la începuturi până astăzi. Ca obiect vestimentar, ia reprezintă o emblemă identitară pentru români.
Amintindu-ne de înţelepciunea noastră românească, bună şi robustă, presărată cu proverbe, atunci când cineva gâfâie de prea multă îndopare, auzim din partea celor din jurul nostru: Foloseşte lingura mică! Sau, mai pe scurt, se repetă: lingura mică, lingura mică!
Fără să-ţi dai seama te trezeşti că ţi-ai pierdut supleţea şi sprinteneala. Dacă iei seama la tine un pic, vezi că şuncile s-au aşezat peste tot. Unii spuneau că slănina se aşează şi la creier. Nu ştiu dacă este aşa.
1. Puternic nu este cine are şapte mii de oi şi patru sute de capre, cinci mii de hectare de pădure şi tot atâtea de grâu, şapte magazine, trei pitării, patru staţii de sortare, douăzeci de blocuri şi alte acareturi, milioanele apărute peste noapte.
Dintre toate zidirile binevoite şi binecuvântate de Dumnezeu pe pământ, omul este cel care a fost încoronat cu marele dar al Rostirii!
Când purtam opinci, talpa piciorului se lipea bine de pământul pe care-l călcam. Nu degeaba ţăranul s-a numit talpa ţării. Pe vremurile mai bune, oamenii purtau sandale de piele, foarte lejere sau papuci din diferite materiale. Cine nu-şi aduce aminte de acei tenişi făcuţi din pânză de bumbac sau cânepă? Era o bucurie să te încalţi cu aşa podoabă de papuci uşori şi frumoşi. Noi îi făceam cu cretă pe deasupra şi erau de un alb imaculat, iar în sport erau cei mai căutaţi şi folosiţi.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar