news        mail   location

 
 

Parcă nu-mi vine să mă despart de Gottfried Leibniz, filosof și matematician german, care a lucrat mereu la dezvoltarea sistemului său filosofic unic, el fiind faimos în domeniul matematicii pentru inventarea așa numitului calcul infinitezimal.

 

În acest sens a apărut un „conflict” între Leibniz și Newton, pretinzând fiecare că descoperirea le aparține.

Ce înseamnă „infinitezimal” (adj. franțuzesc – infinitesimal)? 1. Foarte mic, minuscul, infim. 2. În matematică – despre mărimi variabile, care tind către zero. Calcul infinitezimal – calcul care operează cu mărimi infinitezimale (calcul diferențial; calcul integral), așa cum se găsește explicația în Dicționarul Enciclopedic.

Mă bucur să reamintesc capodoperele gândirii lui Leibniz, tipărite și citite de contemporanii săi: 1673 – Confesiunea filosofului; 1685 – Metafizica; 1695 – Noul sistem cu privire la natura și comunicarea substanțelor; 1710 – Eseuri de teodicee, teodicee însemnând: Theos – Dumnezeu (limba greacă) și „dike”- dreptate, doctrină filosofică-religioasă, inițiată de Leibniz.

Se poate afirma că în mintea lui Leibniz se zbuciuma și gândirea solidă, elaborând un sistem în care un Dumnezeu omniprezent și omniscient creează Universul. Leibniz se confruntă inevitabil cu problema liberului arbitru. Cum pot să fiu liber să acționez într-un anumit mod, dacă Dumnezeu știe deja cum voi reacționa?

Schema lăsată se poate înțelege astfel: „Orice lucru din lume are o noțiune distinctă. Această noțiune conține toate adevărurile despre acest lucru, inclusiv legăturile sale cu alte lucruri și astfel, putem analiza aceste legături prin reflecție rațională. Atunci când analiza este finită, putem atinge adevărul ultim și concluzia: acestea sunt adevăruri ale rațiunii. Iar când analiza este infinită, nu putem atinge adevărul final prin rațiune – ci doar prin experiență și astfel ajungem la adevăruri faptice.

Așadar, se operează cu două aripi: adevăruri ale rațiunii și adevăruri faptice (pag. 135, Filosofie, Idei fundamentale).

Oricum, Leibniz pendulează între adevărurile a căror necesitate o putem descoperi și cele a căror necesitate o poate vedea numai Dumnezeu. Iar noi credem că viitorul lumii este asigurat de Domnul Dumnezeu, Cel care este atoateștiutor și atoatebinevoitor și El este Cel care a creat cea mai bună dintre toate lumile posibile!” (pag. 137).

 Calinic Argeșeanul

Din anul 2013, la inițiativa comunității online „La blouse roumaine”, românii din țară și din străinătate au îmbrățișat ideea celebrării unei zile universale dedicate iei, data aleasă fiind ziua de 24 iunie, de sărbătoarea Sânzienelor, cum este cunoscută în calendarul popular. Demersul și-a propus întărirea ideii de conservare și de perpetuare a acestui element de patrimoniu din cultura tradi­țională, atât prin purtarea iei, cât și prin menținerea vie a meșteșugului de coasere a cămășilor tradiționale.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în seara zilei de 24 iunie, iubitorii muzicii au fost în biserica parohiei Sfânta Vineri, unde a fost organizat un concert de muzică religioasă, invitat fiind Corul Tronos Junior, dirijat de domnul Ioan Balaban.
Ajutorarea celor aflați în nevoi nu este doar un act de caritate ci, mai ales, dovada iubirii sincere către Hristos Ce Se află în chipul celor necăjiți și Care, flămând fiind de mântuirea noastră, Se satură cu pâinea dospită în focul iubirii față de semeni.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a organizat o activitate catehetică în biserica parohiei Rătești, din protoieria Topoloveni.
De zece ani, ziua de 24 iunie a devenit pentru românii de pretutindeni o zi în care celebrează principala piesă din portul tradițional femeiesc: cămașa sau ia. Cu o chintesență de mesaje, piesă a costumului de sărbătoare la noi, ia încorporează istoria noastră culturală de la începuturi până astăzi. Ca obiect vestimentar, ia reprezintă o emblemă identitară pentru români.
Marii înţelepţi ai tuturor timpurilor au avut doar cuvinte înaripate atunci când a fost şi este vorba despre acea stare unică de spirit, numită: Prietenia!
De câte ori nu ne simţim aşa de bine având în jurul nostru oameni cu care ne putem împăca! Cât este de necesar să ai pe cineva căruia să-i poţi spune totul, ca ţie însuţi. Prieteniile sunt apreciate ca o ipostază a sfinţeniei. Anticii şi de la ei până în timpurile moderne, s-au scris despre prietenie tomuri întregi. Iisus a pus problema prieteniei tranşant. Adică, nu se poate vorbi în dodii sau lua cumva în glumă această stare unică din viaţa omului.
Minunata făptură, zidită de Dumnezeu, în frumuseţea acestei lumi văzute, omul, are puterea încredinţată de a se bucura, a gândi şi a lucra în Grădina Maicii Domnului. Dacă ziua avem bucuria de a vedea cele semănate de Dumnezeu, cu atâta bunătate felurită, noaptea, deasupra capului nostru ni se arată uriaşa plămădire de sori şi stele, care ne uimesc mintea şi ne bucură inima şi sufletul, deopotrivă!
Duminica Mare, cum se mai spune pe la noi, este Duminica Rusaliilor, adică Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și întreaga fire, precum și ziua Întemeierii Bisericii Creștine.
În toamna anului 1964, când am păşit pentru prima oară în „buricul” Transilvaniei, aproape de poalele dealului Bobâlna, în parohia Tioltiur, începeam lucrul pastoral la vârsta numai de douăzeci de ani, proaspăt împliniţi.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar