Pentru a îndrăzni să tâlcuim Sfânta Scriptură, adică pentru a dobândi puterea de a înţelege Cuvântul Domnului, se cere de la noi:
În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, pomenirea Sfântului Mucenic Calinic, cel din Gangra.
Putem face multă milostenie și îndeosebi milostenie sufletească, ce are o valoare uriașă. Trebuie să începem toți o nouă cruciadă de milostenie pentru aproapele nostru. Să ajutăm pe semenul nostru atât pe plan economic, cât și duhovnicesc.
În ziua de 10 iulie 2020, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din cercul nr. 2 pastoral: Sf Gheorghe I, Găvana II, Sf. Ap. Toma, Sf. Ap. Andrei, Vedea, Vața, Vețișoara, Prodani, Izvoru, Fata, Bondoci Gărdinești, Slapia, Păduroiu, Dealul Bradului, Săpata, Popești Turcești, Lipia Găinușa, Mârțești au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Milostenia se răsplătește în această lume, iar în cealaltă ni se dă înapoi însutită. Să ne îngrijim mereu de săraci și să-i ajutăm, căci ei mijlocesc pentru noi la Dumnezeu. Suntem datori să facem mai întâi milostenie sufletească, să arătăm iubire către oameni, și apoi, cu sinceritate, dragoste și discernământ, să-i ajutăm pe aceștia.
Răspunsul este „NU!”, de la început. „De ce?”, ar veni imediat întrebarea. Adevărurile pe care ni le prezintă Biblia sunt mai presus de mintea noastră omenească şi se adresează celor care ce cred în Dumnezeu şi au o viaţă duhovnicească îmbunătăţită, dar şi celor care caută cu sârguinţă întâlnirea cu Dumnezeu.
În aceasta luna în ziua a douazeci si opta, pomenirea Sfintilor Apostoli si diaconi: Prohor, Nicanor, Timon si Parmena.
Cu ocazia cinstirii hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat astăzi în mijlocul obștii monahale de la Schitul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon aflat la cota 1000 pe Transfăgărășan.
Deschizând Biblia, citim în Noul Testament, în scrisoarea adresată de Sfântul Apostol Pavel ucenicului său episcop, Timotei:
În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului maritului, marelui Mucenic si tamaduitor Pantelimon.
În fiecare an, în data de 26 iulie, Eparhia Argeșului și Muscelului sărbătorește pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.
Când citim în Scripturile bătrâne că: „a Domnului este pământul şi plinirea lui!” (Psalmul 23,1) inima ne tresaltă de bucurie şi sufletul înalţă mărire lui Dumnezeu Atoatecreatorul.
Pe Valea Dâmboviţei, între Târgovişte şi Câmpulung, se află un deal înalt numit „Dealul Cetăţuia" sau „Dealul lui Negru Vodă". Prima aşezare monahală cunoscută pe această colină datează de la începutul secolului al XIV-lea, când domnul Ţării Româneşti întemeiază un schit cunoscut până azi cu numele de „Schitul Negru Vodă" (Cetăţuia).
Cărţile Bibliei sau ale Sfintei Scripturi au fost alcătuite pe perioada a 1500 de ani, de către cei aproape 40 de autori insuflaţi de Duhul Sfânt.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Adormirii Sfintei Ana, maica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu Maria.
Pagina 347 din 357