news        mail   location

 
 

Cu ocazia cinstirii hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat astăzi în mijlocul obștii monahale de la Schitul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon aflat la cota 1000 pe Transfăgărășan.



Chiriarhul Eparhiei a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie în Altarul de Vară,  împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Noul schit din Carpații Argeșului a primit ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mcucenic Pantelimon în urma unui semn primit de la Dumnezeu.

Schitul Sfântul Mucenic Pantelimon a fost înființat la 1 iulie 2012 la dorința și inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic de a exista un altar de rugăciune la care să fie pomeniți toți cei care au lucrat la realizarea Transfăgărășanului.

Aflat foarte aproape de Barajul Vidraru, pe unul dintre cele mai frumoase trasee din Europa, noul schit se încadrează între cele mai importante așezăminte monahale din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

După definitivarea proiectului privind construcția unei noi biserici, așezământul monahal urmează a fi inclus în circuitul turismului ecumenic.

Începînd din luna aprilie a acestui an, a fost instalat un nou stareț în persoana părintelui protosinghel Ioan Traian Danci, care a venit de la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul Lipnița din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar