În ziua de marți, 21 iulie 2020, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfăşurat şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Mănăstirea Sf. Ilie Paltinul din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și-a sărbătorit astăzi hramul. Foarte mulți pelerini au urcat pe Transfăgărășan, la cota 1200 m, pentru a participa la Sfânta Liturghie care a fost oficiată Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiescop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Mănăstirea argeșeană Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel a trăit astăzi momente de mare încărcătură spirituală. După ce ieri a fost săvârșită slujba parastasului pentru părintele protosinghel Serafim Caiea, fostul stareț al acestui vechi așezământ monahal, care a trecut la Domnul în urmă cu 40 de zile, astăzi credincioșii musceleni au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, care a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de Vară, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Sâmbătă, 18 iulie 2020, la împlinirea a 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a părintelui protosinghel Serafim Caiea, în Altarul de Vară al Mănăstirii Negru Vodă, a fost săvârșită slujba parastasului, de către Părintele Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În noaptea de 12 iulie 2020, Salvamont Nucșoara a desfășurat o acțiune de salvare cu un grad sporit de dificultate!
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic s-a aflat astăzi în mijlocul obștii monahale de la mănăstirea argeșeană Robaia. Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de Vară fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat astăzi în mijlocul credincioșilor parohiei argeşene Oești Ungureni din comuna Corbeni, protopopiatul Curtea de Argeș. Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie împreună cun sobor de preoți și diaconi.
În ziua de cinstire a Sfinților Apostoli Petru şi Pavel, credincioșii argeșeni au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească oficiată la Mănăstirea Aninoasa de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, s-a aflat astăzi în mijlocul credincioșilor veniți să participe la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Sfânta Treime Ionești.
Mănăstirea Sfântul Ioan Botezatorul – Antonești, din comuna Corbeni, judetul Argeș și-a sarbatorit astăzi hramul. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în fața paraclisul închinat Sfântului și Dreptului Iov, aflat în incinta asezamântului monahal.
Foarte mulți pelerini au fost prezenți astăzi la mănăstirea argeșeană Robaia pentru a-și arăta recunoștința și prețuirea față de părintele arhimandrit Vichentie Punguță, duhovnicul acestei vechi obști monahale, care a trecut la cele veșnice în ziua de 19 iunie în urma unei grele suferințe trupești.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de Vară al mănăstirii.
Credincioșii parohiei Găvana I cu hramul Tuturor Sfinților din municipiul Pitești au îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Momentul a fost deosebit datorită faptului că biserica din această zonă a orașului și-a sărbătorit hramul.
Ziua de 13 iunie a adus multă tristețe în inimile credincioșilor din Arhiepiscopia Argesului si Muscelului prin participarea la slujba înmormântării Preacuviosului Parinte Protosinghel Serafim Caiea (Gheorghe-Mihai), starețul Mănăstirii Negru-Vodă din Muncipiul Câmpulung.
Preacuvioșia Sa a încetat din viață la vârsta de 43 de ani în dimineața zilei de 09 iunie, la o unitate spitalicească din Municipiul Bucuresti, în urma unei grele suferințe trupești.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului s-a aflat astăzi în mijlocul obștii monahale de la mănăstirea argeșeană Slănic. Cu această ocazie foarte mulți credincioși au venit cu mic cu mare să participe la Sfânta Liturghie oficiată în altarul de vară ridicat în curtea mănăstirii.
În cuvântul de învătătură rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a mulțumit credincioșilor veniți pe Taborul Argeșului, așa cum este numită mănăstirea Slănic. De asemenea Ierarhul Argeșean a îndemnat pe cei prezenți să lucreze fiecare la schimbarea vieții pentru dobândirea vieții veșnice.
Cu mare tristete, Arhiepiscopia Argesului si Muscelului, anunta vestea trecerii timpurii in Tara de peste Veac, a Preacuviosului Parinte Protosinghel Caiea Serafim (Gheorghe-Mihai), staretul Manastirii Negru-Voda din Muncipiul Campulung, Judetul Arges, vrednic slujitor al Domnului Dumnezeu.