news        mail   location

 
 

De Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos și chiar în orice clipă a vieții noastre, primul gând care trebuie să ne izvorască din minte și din inimă este acela de a aduce din tot sufletul, laudă și mulțumire Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, pentru că au binevoit a ne gândi și întrupa, aducându-ne în frumusețea acestei lumi văzute!



 

Credincioși din toate colțurile țării, au primit Sfânta Lumină la Catedrala Arhiepiscopală, ctitorită de Sfântul Voievod Neagoe Basarab, din municipiul Curtea de Argeş.

Slujba de Înviere a fost oficiată în baldachinul din faţa sfântului locaş, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a subliniat faptul că trebuie: „Adevărurile nemuritoare, pe care suntem datori să nu le uităm niciodată în viața noastră, le aflăm în Sfânta Scriptură, când Însuși Domnul Iisus Hristos, Se arată pe Sine, a fi pentru noi: Calea, Adevărul și Viața. Bunul Dumnezeu a hotărât să ne naștem, să creștem și să trăim acest dar dumnezeiesc – viața – pusă de El în fărâma de pământ, după cum citim în Cartea Facerea, din Sfânta Scriptură: „Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și  s-a făcut omul ființă vie”.

Chiriarhul Eparhiei a încheiat cuvântul de învățătură cu un îndemn: „Să ne bucurăm pururea de Învierea Ta cea mântuitoare pentru noi, fiii Tăi, pentru care Te-ai jertfit, întru veșnică răscumpărare!”

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar