Cei ce s-au unit cu Dumnezeu în taina inimii au ajuns la asemănarea cu El prin iubire. Iubirea este dar, fiindcă se dobândește cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu, însă este și virtute căci trebuie exersată și practicată întreaga viață.
Prin milostenie ne asemănăm lui Dumnezeu, Cel numit mult-milostiv și îl urmăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a Cărui învățătură, activitate și viață întreagă a însemnat o revărsare a bunătății, milei și dragostei Sale față de noi, oamenii.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la Liceul ,,Victor Slăvescu" din Rucăr. Preotul slujitor Arsulescu Sebastian, de la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel, a fost prezent în mijlocul elevilor de la clasa a VI a, unde a susținut cateheza cu tema ,,Vindecarea orbului din naștere".
Milostenia este acea exteriorizare în fapte a iubirii față de aproapele, o identificare cu cel aflat în suferință, trăirea intensă a iubirii, pornită dintr-o inimă ce suferă pentru cei care, într-un moment sau în altul, se află în necazuri.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, părintele slujitor Constantin Ghețea s-a alăturat acțiunilor desfășurate de Paraclisul Rectoratului din Pitești.
În Duminica a XVII-a după Rusalii, Părintele Arhiepiscop Calinic a oficiat Sfânta Liturghie, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Paraclisul cu hramurile Sfântul Grigorie Taumaturgul, Sfânta Teodora de la Sihla și Sfântul Pafnutie – Pârvu Zugravul din satul Oești-Pământeni, comuna Corbeni, județul Argeș.
Ziua naţională a lecturii este marcată în România, începând din anul 2022, pe 15 februarie, deoarece la această dată s-au născut două mari personalităţi ale României: Titu Maiorescu şi Spiru Haret. Astfel, cu această ocazie în școlile din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului au fost organizate diferite activităţi culturale, sociale şi educaţionale prin care a fost evidențiată importanţa lecturii, în special în formarea copiilor şi tinerilor.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în conformitate cu Metodologia pentru obținerea gradelor profesionale în preoție de către personalul clerical, aprobată prin Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, temei nr. 1199/2008;
În ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei –cel care este considerat a fi ocrotitorul persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din municipiul Pitești, a fost organizat un simpozion legat de anul omagial 2024, dedicat îngrijirii bolnavilor.
Numeroase sunt suferințele pe care le îndură oamenii cât trăiesc. Unii sunt bolnavi, alții se află în mari lipsuri, neavând cu ce se hrăni sau cu ce se îmbrăca.
Pagina 15 din 257