news        mail   location

 
 

Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

 

Se clamează că „faptele sunt cele care contează”, dar și neputințele care ne asaltează de la naștere și până la moarte, fiind, deci, o problemă existențială.

Din nou, se pune problema restabilirii normalității, pentru ca bietul om să fie, cât de cât folositor și eficient.

Noi, în viteza cu care ne-am obișnuit deja, am ajuns să trăim într-o societate secularizată și anormală, fără să ne dăm seama pe moment că omul are nevoie de compasiune, de o inimă iubitoare, caldă ca soarele de mai, cât și de o înțelepciune binecuvântată și o minte plină de gândire sănătoasă și constructivă.

Se spune că sufletul se reflectă în exterior prin corp (trup), iar ceea ce caută „nu este un suflet frumos, ci un corp frumos, mai ales un trup bine clădit, ceea ce este normal dacă sufletul își păstrează locul său binecuvântat și mai ales legitimitatea sa”.

Neîndoielnic, există și azi un fel de grijă de suflet, deci, de lumea interioară. Cei mai mulți ne gândim, plini de bucurie, de fantezie, dar și de imaginație la persoana iubită, iar când pierdem persoanele iubite, fie prin moarte, fie printr-o despărțire sau pur și simplu pentru că acestea aleg să-și îndrepte atenția mai mult spre alți oameni, suferim de o „durere sufletească”, una care nu este cu nimic mai prejos de suferința fizică.

Și, deseori, oamenii nu știu cum să-și gestioneze aceste stări, nu știu ce să facă cu sufletul  lor rănit, dezorientat. Dar se mai știe că – în secret – și relațiile de iubire se pot transforma în relații de afaceri. Acest lucru nu este valabil doar de ieri, numai că astăzi i se acordă mai multă importanță.

Deja, la începutul unei relații se pune problema cererii și a ofertei (dota miresei, mai ales), iar dorința dobândește trăsăturile unui schimb economic. Să nu uităm grija pentru suflet și să ne facem un program de rugăciune și meditație la adevărurile eterne.

Grija pentru suflet este prima învățătură a Bisericii dreptmăritoare a Domnului nostru Iisus Hristos! Sufletul este din suflarea Domnului Dumnezeu și cu atât mai prețios! Să-l purtăm în sfințenie!

Calinic Argeșeanul

Ieri după-amiază, Centrul Cultural Pitești a fost gazda unui eveniment de excepție realizat în parteneriat cu Filiala Pitești a Uniunii Scriitorilor din România. În cadrul proiectului ,,Personalități culturale”, a fost organizată conferința cu tema „Calinic – 80. În Slujba Credinței și a Culturii”.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică și recreativă la Parohia ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Curtea de Argeș.
Mari sunt aripile milosteniei. Sfâșie văzduhul, trece de lună, lasă în urmă soarele și ajunge în ceruri. Dar nici acolo nu stă. Trece și de ceruri, înconjoară puterile îngerești și se așează în fața Tronului Domnului.
Cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva la noi este de veacuri şi dragostea poporului nostru dreptcredincios pentru ea a crescut în timp mai ales după aducerea la Iaşi a sfintelor ei moaşte în secolul al 17-lea. De atunci, din generaţie în generaţie, românii au mers la Iaşi să-i ceară ajutorul şi mai ales să-i mulţumească la sărbătoarea ei din 14 octombrie pentru binefacerile primite de la Dumnezeu prin rugăciunile ei.
În ziua de 15 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Costești, în care parohiile din cercul nr. III pastoral: Popești, Slobozia Trăznitu, Burdea, Purcăreni, Palanga, Bucov, Râca, Surdulești și Miroși, au oferit daruri unor persoane cu situații materiale modeste.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!
Nu mi-a plăcut să aud, niciodată, de trenul accelerat, cum că ar fi un mijloc mai rapid de locomoție. Ori de câte ori am călătorit cu un asemenea utilaj pe roate de fier, alunecătoare pe șine de oțel, după o vreme, mi-am zis că e un tren obișnuit și „accelerat” era doar o expresie tehnică imprimată pe o tablă vopsită în alb și cu litere negre.
Unii mai mucaliți susțin că este o problemă cu „timpul” și că am trăi – și aici se are dreptate – sub presiunea timpului! Ne gândim, bineînțeles, că legătura noastră dintre natura „interioară și exerioară” se pierde foarte ușor, pentru că se pune problema gestionării emoțiilor, care ne duc în legătură cu noi înșine, cu trupul nostru și chiar cu sufletul nostru, cu semenii (aproapele), dar și cu lumea, în general și special.
Poetul german Heinrich Heine (1797-1856) avea și el, ca aproape toți oamenii, spaima pierderii de timp, așa cum o are o mare parte a omenirii, dar altora, să am iertare, nici nu le pasă. Și pe vremea lui era tot ca pe vremea noastră, grele împrejurări, de aceea scria: „Mi-e inima grea, cu durere/ Eu cuget la vremuri bătrâne/ Am înțeles atunci lumea/ Și rost avea ziua de mâine/...Dar astăzi sucit pare totul/ Prin jale și chinuri mă port.../ Posac pare totul acuma/ Și jalnic și putred și rece;/ De n-ar fi puțină iubire,/ Prin viață zadarnic ai trece!”
Ce m-a bucurat și m-a fascinat la mama, a fost și a rămas voința ei de a munci fără odihnă și într-un ritm amețitor. Așa am învățat noi de când eram mici, și acum, când am altă înțelegere rămân uimit că am putut suporta un „regim de ocnaș”, neavând nicio înțelegere, că eram și eu, bietul de mine, un băiețandru plin de avânt, dar totuși, cu viață crudă de prunc.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar