news        mail   location

 
 

Știam, ca mai toată lumea românească, de ce se poate întâmpla în „Bucureștiul iubit!”, cum se mai cântă atât de frumos de rapsozi.

 

Mai demult se spunea de către cei care măsoară calitatea aerului respirabil, că ar fi încărcat cu tone întregi de praf, cam neobservabil, dar cu urmări vizibile mai târziu.

Când am citit în cartea: Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor, scrisă de neurochirurgul Alexandru Vlad Ciurea, am rămas descumpănit, citind: „Actualmente în București, s-a observat înmulțirea cazurilor de boli neurodegenerative, demență, Parkinson și Alzheimer, la persoanele în vârstă, care, stând în casă, mai ales în timpul pandemiei, au inhalat acest aer cu totul poluant, produs în apropierea Bucureștiului. Este obligatoriu să avem un aer curat. La fel de important este să nu mai tăiem pădurile.

Eu nu înțeleg deloc atitudinea asta, când știm clar că acest oxigen se produce din zona de fotosinteză, din zona pădurilor. Cu cât sunt mai adunate pădurile, fac numai bine structurilor umane: produc aer curat, creează un pol de ozonificare a țării, de curățare generală a climei din orice regiune. Vă închipuiți care este situația unui om care trăiește în Sahara, în deșert. Așa vrem să ajungem? În cazul acestor defrișări pe care le facem, nu ajungem decât la o deșertificare a acestei țări și nu obținem nimic bun. În pădure cresc fauna, flora; în pădure merg copiii să-și oxigeneze creierul, în pădure sunt cabane, se poate trăi frumos, se poate trăi sănătos. În pădure, creierul nostru și plămânii funcționează mult mai bine, în pădure respiră întreg organismul. Degeaba vorbim de boli respiratorii grave cum sunt cancerul pulmonar, tuberculoza și altele, dacă nu-i ducem pe acești pacienți să-i tratăm la sanatorii specializate din pădurile României. Marile sanatorii pentru tratarea TBC-ului au fost construite exact în pădurile din România. Poate că nu erau oameni foarte inteligenți, însă un singur lucru e sigur: erau oameni foarte înțelegători și devotați acestei probleme în timpul comunismului. Și sanatoriile au dispărut (o parte din ele) și pădurile au dispărut.  Personal nu înțeleg de ce, pentru că ne punem întrebarea: Noi, copiilor noștri, ce le mai lăsăm? O țară cu pădurile tăiate, asta vor să vadă? Este un dezastru!”, încheie savantul Ciurea durerea sa!

Oricum, oxigen mai este în România! Să rugăm pe Domnul Dumnezeu ca să nu se mai repete în viața lumii o experiență ca în Hiroshima și Nagasaki!

Să ne ferim de a bombarda centralele nucleare. Se poate provoca un război atomic, distrugător pentru viața omenirii!

Să ne apărăm Creierul!

Să ne apărăm viața unică pe acest Pământ! Încăpem toți, ca pruncii!

Calinic Argeșeanul

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar