news        mail   location

 
 

Așezământul Eclesial de Misiune Creștin-Ortodoxă din comuna argeșeană Băiculești, satul Mănicești, și-a sărbătorit astăzi ocrotitorul, pe Sfântului Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei –considerat a fi ocrotitorul persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire.



 

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie în biserica închinată sfântului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

La final, Chiriarhul Eparhiei a săvârșit slujba de sfințire a picturilor realizate pe peretele exterior al bisericii, o reprezentare a rugăciunii Tatăl nostru în imagini folosindu-se limbajul mimico-gestual. Tot în această zi, Ierarhul a sfințit și noua troiță construită pe culmea dealului, în apropierea sfântului locaș de rugăciune.

În cuvântul rostit, Ierarhul Argeșean a evidențiat lucrarea misionară începută în urmă cu 26 de ani la praznicul Bunei Vestiri, care a fost extinsă ulterior la nivel național și european. Arhiepiscopul Argeșean a apreciat toate eforturile depuse pentru ridicarea acestui așezământ ecclesial destinat în mod deosebit persoanelor deficiențe de auz și vorbire.

Această nouă metodă pastoral-misionară ca formă de comunicare și slujire prin Limbajul Mimico-Gestual, a constat în înființarea și dezvoltarea unor programe educaționale în cadrul instituțiilor de învățământ teologic ortodox din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, dar și a dezvoltării și înființării de noi comunități pentru hipoacuzici în cadrul Patriarhiei Române, lucrare la care a contribuit părintele conf. univ. dr. Onu Constantin.

În dorința intensificării misiunii ortodoxe în rândul creștinilor cu probleme de auz și vorbire la nivel eparhial, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitutului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în luna aprilie a anului 2017, după amenajarea, pregătirea terenului pentru construcție, achiziționarea materialelor de construcție necesare și asigurarea echipei de meșteri, părintele Onu Constantin începe construirea în satul Mănicești, Comuna Băiculești, Județul Argeș, a actualului Așezământ Religios, lucrare de zidire finalizată în anul 2021.

De-a lungul desfășurării etapelor de construcție, părintele Onu Constantin a fost sprijinit material și moral de o serie de ctitori, donatori, sponsori și oameni iubitori de zidiri sfinte din țară și din diaspora, care au primit astăzi diploma de vrednicie din partea Ierarhului Argeșean .

Activitățile care urmează să fie desfășurate în cadrul acestui Așezământ Eclesial de Misiune Creștin Ortodoxă, atât de către persoanele cu deficiențe de auz și vorbire, dar și de către alți credincioși, au rolul de ajuta și completa lucrarea misionară care se realizează în prezent în țară și străinătate.

Cu câteva zile înainte de cinstirea hramului închinat Sfântului Neagoe Basarab, schitul argeșean din comuna Vlădești a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Sute de credincioși au avut bucuria de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie în paraclisul acestui așezământ monahal.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social, Filantropic si Misionar, organizează o colectă în bani, alimente neperisabile, apa imbuteliata, haine, pături, lenjerii, produse de curățenie, produse de igienă, detergenți, lopeți, cizme de cauciuc si materiale de construcții, pentru persoanele care au suferit de pe urma inundatiilor recente, din judetele Galati si Vaslui.
Caravana social filantropică,, Ghiozdanul meu”, inițiată la acest început de an școlar în cele șase protopopiate ale Eparhiei Argeșului și Muscelului, a ajuns în cursul zilei de astăzi și în comuna argeșeană Lunca Corbului, aflată în cuprinsul protopopiatului Costești.
Să facem milostenie, precum şi noi am primit-o de la Dumnezeu. Aceasta e recunoştinţa pe care o aşteaptă Dumnezeu de la noi pentru multele binefaceri. Aceasta e jertfa cerută din milostenia Lui. Mila, care vindecă rana, întăreşte pe cei slabi şi învie pe cei morţi, nu are nevoie de jertfe sângeroase, ci de jertfe păstrate pentru viaţă: săraci hrăniţi, neputincioşi întăriţi şi necăjiţi uşuraţi.
Este esențială dezvoltarea unei educații utile pentru viață, atât în plan personal, cât și comunitar, care să cultive libertatea și demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu, iubirea părintească, filială şi fraternă, recunoştinţa și coresponsabilitatea, prietenia și întrajutorarea.
După cum a fost înțeleasă filosofia lui Platon despre lume, Nietzsche merge pe urmele acestei împărțiri în două a lumii și vede că aceeași idee apare și în gândirea creștină. În locul „lumii reale” a Formelor lui Platon, creștinismul oferă o altă „lume reală”, o lume viitoare a Raiului, promisă celor virtuoși.
Celebrul filosof Platon, ucenicul filosofului Socrate, a împărțit lumea într-o lume „aparentă”, care ne apare prin intermediul simțurilor, și o lumea „reală”, pe care o putem înțelege cu ajutorul intelectului.
Cum gândea Nietzsche despre om? El zicea: „Omul e doar o funie întinsă între bestie și Supraom – o funie peste un abis”. Cred că se lămurește oricine care are un dram de gândire, cam ce era în capul acestui filosof zbuciumat și zguduit de îndoieli!
Ce mai crede Fr. Nietzsche? Că anumite concepte sunt legate între ele: omenirea, moralitatea și Dumnezeu, iar atunci când personajul său Zarathustra spune că Dumnezeu este mort, el nu lansează un simplu atac la adresa Religiei, ci face ceva mult mai îndrăzneț...că nu se referă doar la Dumnezeu despre care vorbesc filosofii sau la care se roagă credincioșii: se referă la suma totală a valorilor noastre superioare.
Două cuvinte despre profetul Zoroastru (cunoscut și ca Zarathustra), care a viețuit pe la anul 628 sau 551, î. Hr., și a întemeiat o Religie bazată pe lupta dintre bine și rău. În cartea lui Nietzsche, Zarathustra afirmă despre el însuși că se află „dincolo de bine și de rău”.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar