news        mail   location

 
 

În ziua de 17 noiembrie, acum 37 de ani, Părintele Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului a fost hirotonit și instalat ca arhiereu-vicar al Eparhiei Râmnicului și Argeșului, cu titlul de Argeșeanul și cu reședința la Mănăstrirea Curtea de Argeș.



 

Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisul Mănăstirii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul Corbeni, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul argeșean a mulțumit Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului pentru binecuvântările pogorâte asupra spațiului argeșean și muscelean, precum și clericilor, monahilor, monahiilor și credincioșilor, care au slujit în Via Domnului.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a fost hirotonit arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului și Argeșului la 17 noiembrie 1985, iar în data de 18 noiembrie 1990 a fost înscăunat ca episcop titular al Episcopiei Argeșului și Muscelului, reînființată la 12 februarie 1990.

În data de 26 septembrie 2009 a fost ridicat la demnitatea de Arhiepiscop în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Cu câteva zile înainte de cinstirea hramului închinat Sfântului Neagoe Basarab, schitul argeșean din comuna Vlădești a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Sute de credincioși au avut bucuria de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie în paraclisul acestui așezământ monahal.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social, Filantropic si Misionar, organizează o colectă în bani, alimente neperisabile, apa imbuteliata, haine, pături, lenjerii, produse de curățenie, produse de igienă, detergenți, lopeți, cizme de cauciuc si materiale de construcții, pentru persoanele care au suferit de pe urma inundatiilor recente, din judetele Galati si Vaslui.
Caravana social filantropică,, Ghiozdanul meu”, inițiată la acest început de an școlar în cele șase protopopiate ale Eparhiei Argeșului și Muscelului, a ajuns în cursul zilei de astăzi și în comuna argeșeană Lunca Corbului, aflată în cuprinsul protopopiatului Costești.
Să facem milostenie, precum şi noi am primit-o de la Dumnezeu. Aceasta e recunoştinţa pe care o aşteaptă Dumnezeu de la noi pentru multele binefaceri. Aceasta e jertfa cerută din milostenia Lui. Mila, care vindecă rana, întăreşte pe cei slabi şi învie pe cei morţi, nu are nevoie de jertfe sângeroase, ci de jertfe păstrate pentru viaţă: săraci hrăniţi, neputincioşi întăriţi şi necăjiţi uşuraţi.
Este esențială dezvoltarea unei educații utile pentru viață, atât în plan personal, cât și comunitar, care să cultive libertatea și demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu, iubirea părintească, filială şi fraternă, recunoştinţa și coresponsabilitatea, prietenia și întrajutorarea.
După cum a fost înțeleasă filosofia lui Platon despre lume, Nietzsche merge pe urmele acestei împărțiri în două a lumii și vede că aceeași idee apare și în gândirea creștină. În locul „lumii reale” a Formelor lui Platon, creștinismul oferă o altă „lume reală”, o lume viitoare a Raiului, promisă celor virtuoși.
Celebrul filosof Platon, ucenicul filosofului Socrate, a împărțit lumea într-o lume „aparentă”, care ne apare prin intermediul simțurilor, și o lumea „reală”, pe care o putem înțelege cu ajutorul intelectului.
Cum gândea Nietzsche despre om? El zicea: „Omul e doar o funie întinsă între bestie și Supraom – o funie peste un abis”. Cred că se lămurește oricine care are un dram de gândire, cam ce era în capul acestui filosof zbuciumat și zguduit de îndoieli!
Ce mai crede Fr. Nietzsche? Că anumite concepte sunt legate între ele: omenirea, moralitatea și Dumnezeu, iar atunci când personajul său Zarathustra spune că Dumnezeu este mort, el nu lansează un simplu atac la adresa Religiei, ci face ceva mult mai îndrăzneț...că nu se referă doar la Dumnezeu despre care vorbesc filosofii sau la care se roagă credincioșii: se referă la suma totală a valorilor noastre superioare.
Două cuvinte despre profetul Zoroastru (cunoscut și ca Zarathustra), care a viețuit pe la anul 628 sau 551, î. Hr., și a întemeiat o Religie bazată pe lupta dintre bine și rău. În cartea lui Nietzsche, Zarathustra afirmă despre el însuși că se află „dincolo de bine și de rău”.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar