news        mail   location

 
 

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a luat act cu uimire și tristețe de informațiile și declarațiile proferate de numitul Cristi Călin, domiciliat în Comuna Horcești, sat Bazga, județul Bacău, persoană care nu a fost și nu este cleric, ori angajat al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

 

După cum singur declară, Cristi Călin face parte din Asociația Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, susnumitul desfășoară activități personale în vederea construirii unui schit, în Comuna Cetățeni, Județul Argeș, fără ca Eparhia Argeșului și Muscelului să aibă vreo implicare în acest demers.

Există serioase motive de îndoială asupra veridicității acuzelor nefondate lansate în spațiul mass-media de Cristi Călin, care prezintă un comportament public caracterizat de fapte incompatibile cu morala creștin ortodoxă: port ilegal de uniformă bisericească, calomnie, comerț neautorizat cu obiecte bisericești, scandal sexual și colectarea de fonduri financiare neautorizate, deși prin adresa nr. 283/25.09.2019, a asociației din care face parte, se arată că: numitul Cristi Călin nu este împuternicit din partea noastră pentru a colecta fonduri în numele și pentru Biserica de Stil Vechi din România.

Cazul Cristi Călin, din păcate este specific modelului de mentalitate umană, dornică de reclamă ieftină, tributar dorinței anticlericale lipsite de ideologie și un exemplu de manipulare josnică.

Este de la sine înțeles că orice acuzație trebuie însoțită de probe, iar în  măsura adeveririi indubitabile a gravelor acuzații, Biserica va sancționa pe linie bisericească faptele imputate și dovedite.

Adresăm un îndemn părintesc clerului și poporului argeșean și muscelean, de a trata aceste situații cu înțelepciune și discernământ, luând aminte după cuvântul Scripturii la „prorocii mincinoşi, îmbrăcaţi în haine de oi, dar care pe dinlăuntru sunt nişte lupi răpitori” (Matei 7, 15).

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos: Calea, Adevărul și Viața, pentru limpezirea rațională a situației!

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului

Cu câteva zile înainte de cinstirea hramului închinat Sfântului Neagoe Basarab, schitul argeșean din comuna Vlădești a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Sute de credincioși au avut bucuria de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie în paraclisul acestui așezământ monahal.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social, Filantropic si Misionar, organizează o colectă în bani, alimente neperisabile, apa imbuteliata, haine, pături, lenjerii, produse de curățenie, produse de igienă, detergenți, lopeți, cizme de cauciuc si materiale de construcții, pentru persoanele care au suferit de pe urma inundatiilor recente, din judetele Galati si Vaslui.
Caravana social filantropică,, Ghiozdanul meu”, inițiată la acest început de an școlar în cele șase protopopiate ale Eparhiei Argeșului și Muscelului, a ajuns în cursul zilei de astăzi și în comuna argeșeană Lunca Corbului, aflată în cuprinsul protopopiatului Costești.
Să facem milostenie, precum şi noi am primit-o de la Dumnezeu. Aceasta e recunoştinţa pe care o aşteaptă Dumnezeu de la noi pentru multele binefaceri. Aceasta e jertfa cerută din milostenia Lui. Mila, care vindecă rana, întăreşte pe cei slabi şi învie pe cei morţi, nu are nevoie de jertfe sângeroase, ci de jertfe păstrate pentru viaţă: săraci hrăniţi, neputincioşi întăriţi şi necăjiţi uşuraţi.
Este esențială dezvoltarea unei educații utile pentru viață, atât în plan personal, cât și comunitar, care să cultive libertatea și demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu, iubirea părintească, filială şi fraternă, recunoştinţa și coresponsabilitatea, prietenia și întrajutorarea.
După cum a fost înțeleasă filosofia lui Platon despre lume, Nietzsche merge pe urmele acestei împărțiri în două a lumii și vede că aceeași idee apare și în gândirea creștină. În locul „lumii reale” a Formelor lui Platon, creștinismul oferă o altă „lume reală”, o lume viitoare a Raiului, promisă celor virtuoși.
Celebrul filosof Platon, ucenicul filosofului Socrate, a împărțit lumea într-o lume „aparentă”, care ne apare prin intermediul simțurilor, și o lumea „reală”, pe care o putem înțelege cu ajutorul intelectului.
Cum gândea Nietzsche despre om? El zicea: „Omul e doar o funie întinsă între bestie și Supraom – o funie peste un abis”. Cred că se lămurește oricine care are un dram de gândire, cam ce era în capul acestui filosof zbuciumat și zguduit de îndoieli!
Ce mai crede Fr. Nietzsche? Că anumite concepte sunt legate între ele: omenirea, moralitatea și Dumnezeu, iar atunci când personajul său Zarathustra spune că Dumnezeu este mort, el nu lansează un simplu atac la adresa Religiei, ci face ceva mult mai îndrăzneț...că nu se referă doar la Dumnezeu despre care vorbesc filosofii sau la care se roagă credincioșii: se referă la suma totală a valorilor noastre superioare.
Două cuvinte despre profetul Zoroastru (cunoscut și ca Zarathustra), care a viețuit pe la anul 628 sau 551, î. Hr., și a întemeiat o Religie bazată pe lupta dintre bine și rău. În cartea lui Nietzsche, Zarathustra afirmă despre el însuși că se află „dincolo de bine și de rău”.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar