Acest straniu filosof a trăit cam puțin, doar 34 de ani, născut în anul 1854 și moare în anul 1888, viață scurtă, se spune, dar fecundă, cu prisosință. S-a remarcat cu importante contribuții în estetică, filosofia religiei, etică și psihologie, cu grăbire, oarecum, sfârșitul venind să-i ruineze viața cu repeziciune.
A fost de un optimism exemplar, având iubire și înțelegere pentru omenire, căutând și având o atitudine nobilă, cu sclipiri geniale ale amănuntului, cu o gândire plină de claritate și frumusețea expunerii. A scris poezie filosofică în volumul: Vers d`un philosophe. De asemenea, operele: Esquisse d`une morale sans obligation ni sanction; L`irreligion de l`avenir; L`art au point de vue sociologique; Education et heredite!
Mai departe vom reda anumite fragmente din pana acestui genial gânditor: „Este greu să ne resemnăm a crede că nimeni nu ne aude, că nimeni nu simpatizează de departe cu noi, că furnicarul Universului este înconjurat de imensă singurătate. Dumnezeu este prietenul pururi prezent al primei și ultimei ore. Acel ce ne întovărășește pretutindeni, pe Care îl vom regăsi chiar acolo unde ceilalți nu ne pot urma, până și în moarte. Cui să vorbim de ființele care nu mai sunt și pe care le-am iubit. Printre cei care ne înconjoară unii abia își amintesc de ele, ceilalți nici nu le-au cunoscut, dar în această ființă divină și omniprezentă noi simțim reformându-se societatea fără încetare sfărâmată de moarte. In eo vivimus, în El nu mai putem muri. Din acest punct de vedere, Dumnezeu, obiect al sentimentului religios, nu apare numai ca un tutor și un stăpân, El e mai mult decât un prieten: e un adevărat Tată! Mai întâi un Tată aspru și atotputernic, cum copiii mici și foarte mici și-l reprezintă pe tatăl lor. Copiii cred ușor că tatăl lor poate totul, că face minuni o vorbă de a lui și lumea e mișcată din loc: fiat lux și ziua apare; voință se face lumina și binele; opreliștea lui aduce pedeapsa. Ei îi judecă puterea prin slăbiciunea lor față de El. La fel primii oameni. Mai târziu se produce o concepție superioară; omul mărindu-se, își mări Dumnezeul. Acest Dumnezeu este al nostru! Avem nevoie de un zâmbet al Lui, după un sacrificiu; gândul Lui ne susține” (pag, 631-632; Antologie filosofică, Casa Școalelor, 1943).
Calinic Argeșeanul
