Viaţa Sfântului Ioan Evanghelistul este mereu în interesul exegetic al specialiştilor. El a scris cinci cărţi cunoscute până acum: Evanghelia a patra, Apocalipsa şi cele trei Epistole Soborniceşti.
Marele Apostol, recunoscut drept „ucenicul pe care-l iubea Iisus”, numit astfel, poate dintr-o uşoară invidie, că era mezinul între apostoli, către sfârşitul secolului I d. Hr., s-a retras la Efes. De aici va conduce Bisericile din Asia Mică. El avea un prestigiu recunoscut pretutindeni şi se bucura de o mare autoritate apostolică.
Aşezarea în metropola Efes a avut loc în anul 69. Împăratul Domitian îl exilează în insula Patmos, unde scrie Apocalipsa. Sub domnia lui Nerva se întoarce la Efes, din nou supraveghind cu mare autoritate obştea creştină din Asia Mică. Viaţa sa se va curma ca martir, în bătrâneţe adâncă, persecutat de Traian împăratul.
Din Efes va scrie cele trei epistole, care cuprind în total şapte capitole. În prima epistolă va scrie despre Dumnezeu, care este lumină, despre Iisus Hristos pe care L-a văzut, dând mărturie ca martor ocular şi auditiv: „pentru ca bucuria noastră să fie deplină.”[1]
Iată că şi acum două mii de ani se vorbea despre Antihrist (anti Hristos), care se arată prin spaţiile lumii. Că erau mincinoşi şi atunci, ne arată textul Sfântului Ioan: „Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristos? Acela este antihrist, cel ce tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine-L tăgăduieşte pe Fiul, nu-L mai are nici pe Tatăl; cine-L mărturiseşte pe Fiul, Îl are şi pe Tatăl… Pe acestea vi le-am scris cu privire la cei ce vă amăgesc.”[2]
Ioan, Apostolul Iubirii, ne îndeamnă la frăţească iubire: „Tot cel ce-şi urăşte fratele este ucigaş de oameni; şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică rămânând întru el. Întru aceasta am cunoscut noi iubirea: că El şi-a pus sufletul pentru noi; datori suntem şi noi ca sufletele să ni le punem pentru fraţi.”[3]
Fără iubire suntem ca soarele fără lumină şi căldură.
Fără iubire nu suntem de folos nimănui!
Fără iubire suntem morţi!
Să nu fie!
Calinic Argeșeanul
[1] I Ioan 1, 4
[2] I Ioan 2, 22-23 şi 26
[3] Ioan 3, 15-17
