news        mail   location

 
 

De neuitat rămân obiceiurile de sărbători în zona Ţării Lăpuşului, de unde făceau parte şi cele trei sate, care compuneau Parohia: Inău, Borcut şi Cufoaia.

 

Înainte de Crăciun se pregătea lumea preînnoind totul pe lângă casă şi în casă. Se văruia, se spăla, se vopsea. Toate hainele de prin casă erau scoase la aer şi apoi se aşezau pe grindă. Pe paturi erau puse în stivă pernele cu puf de gâscă în coştei din pânză de cânepă sau in. Cergile sau ţoalele, din lână de oaie albă, erau puse, pliate deasupra unei lăzi în care erau de toate: cămăşi brodate, izmene largi până peste genunchi cu horbotă albă, şterguri sau prosoape ţesute în război, cu flori alese şi icoane sfinte.

 Pe pereţii casei erau atârnate icoane pe sticlă, iar pe grinzi oale colorate, ulcioare şi farfurii cu desene locale. Într-un cuvânt, într-o casă maramureşeană erai ca într-un muzeu.

Se apropia Crăciunul. Bucuria era fără margini. Ne adunam laolaltă flăcăi, copii de şcoală şi cei doritori de colindă şi ne pregăteam. Cântam de se zguduiau ferestrele de la casa parohială. Totul era într-un farmec sfânt. Ne pregăteam caietele cu colinde mai lungi, de câte 20 de strofe. Auzeam pentru prima dată colinde specifice numai Ţării Lăpuşului maramureşean.

În seara de Ajun, colindătorii veneau mai întâi la preotul satului. Cum s-a întunecat natura, aud în faţa casei o colindă pe care noi nu o făcusem. Era ceva nou pentru mine. Am ieşit afară pe trepte. În curte erau vreo cincizeci de colindători, cu traiste mari pe umeri şi cu toiege de corn. După colinda prea frumoasă, a urmat o urare straşnică. Toţi cu voci în cor şi cu lovirea pământului cu toiege, îmi spuneau că sunt de-al lor şi că-mi urează să rămân pe veci la ei.

După împărţirea darurilor: colăcei împletiţi, mere, cozonac şi vin fiert, aud:

- Domnule Părinte, păi cum să stai acasă singur în Ajun de Crăciun? Hai cu noi la colindat!

N-am stat niciun pic pe gânduri. De îndată m-am îmbrăcat de drum. Cizmele erau la cătare, pentru că noroiul era mare, după ce căzuse mai mult lapoviţă. Şi aşa am pornit-o la drum. Am luat-o de la numărul unu. Ne primea gazda-n prag. Cântam o colindă doar, pentru a ne păstra vocea pentru întreg satul.

- Haideţi în casă oleacă, să gustaţi ceva.

- Nu intrăm, că avem noroi pe cizme. Adă-ne în prag ce crezi că ne dai în casă. Îndată gazda iese cu o covată de lemn mare în care erau plăcinte calde cu brânză proaspătă. Eram peste cincizeci de colindători. La plecare, gazda a mărs cu noi, la numărul doi.

Când eram în toi cu colinda, de pe fereastră, auzim:

- No, bine, mă, dar a venit tot satul? Ce sărăpani să vă dau? Numai am nimic. De cu seară am primit pruncii. Pe voi cine v-a scos pe drum?

- Hai cu noi la colindă, că nu umblăm să te mâncăm. Ne îndreptăm, câţi vrei, la numărul trei. Şi tot aşa până la ziua, am fost aşteptaţi toată noaptea. Nimeni n-a dormit. S-a dus vestea că popa lor e cu colindatul. Când s-a făcut şapte dimineaţa, ne-am împrăştiat fiecare pe la case, cu înţelesul, că spre seară mergem, şi o luăm de unde am rămas, ca să nu se supere nimeni că n-a fost colindat.

La biserică întreg satul a venit să se roage de Crăciun, lui Iisus, Cel venit printre noi. Când s-a terminat Sfânta Liturghie, cântată de toată Biserica, s-au început colindele cele frumoase. Pruncuţii cu obrajii îmbujoraţi cântau cu gura până la urechi. Când s-a gătat programul am fost invitaţi să mergem cu colinda, cum am promis. Făcuserăm vreo şaizeci de case. Ne-am adunat iarăşi vreo treizeci de inşi şi am pornit la drum. Era frumos. Îngheţase bine după ce ninsese cam o palmă de zăpadă. Să vezi chiote! Strigături! Bătăi cu zăpadă!

Am ajuns la casa care ne aştepta. Am tras o colindă şi urături cu mari speranţe că-i va plăcea gazdei. Era şi speranţa unor gustări dintr-ale purcelului că doar se terminase Postul Crăciunului.

- Ia luaţi loc, colea, pe băncile de lângă casă. Că doar şi la noi o fi ceva de gustat. Ne aşezăm frumuşel şi aşteptăm minunea.

- Hei, Catiţo, pune o palincă şi nişte şorici proaspeţi, că n-om sărăci. Adă şi un darab de pâine pentru fiecare, c-om gusta şi slănină bună cu poprică.

Gustarea la casa gospodarului a durat mai mult. După tratarea omenoasă, ne-am pornit din nou la colinde şi urări. Vecinii veneau şi se uitau ca la minune. Copiii mergeau înainte şi anunţau că se apropie convoiul de colindători. Acum număram vreo patruzeci. La celelalte case doar colindam, făceam urări şi plecam. Încet-încet, am început a răguşi. Ne-am înţeles să ne oprim din colindat şi să continuăm a doua zi spre seară, până vom isprăvi tot satul.

După slujbele de la biserică, în fiecare seară, am fost la colindat până spre dimineaţă şi aşa n-a rămas nicio casă fără cântare de Naşterea lui Hristos. N-au rămas nici penticostalii şi nici martorii lui Iehova necolindaţi şi neuraţi. Aşa am reuşit să ne veselim în cântări duhovniceşti de Sfintele Sărbători de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează.

La Inău, creştinii mai cu voce, au colindat cum nu mă aşteptam. Într-o noapte, până la ziuă, întreg satul a fost numai un cântec şi voie bună. La Cufoaia a fost mai puţină poftă de colindat. Acolo colindau doar pruncii, mai de cu seară.

Cele trei sate, fiind pe raza oraşului Târgu-Lăpuş, ne-am gândit să o luăm cu colinda, că doar ne-a mai rămas timp până la Întâmpinarea Domnului.

Ce drum prin oraş!

Vreo treizeci de colindători cântam cu atâta râvnă încât se deschideau porţi, ferestre pe la case şi blocuri, pentru a fi poftiţi înăuntru.

Ne-am oprit la casa unde locuia Părintele Ştefan Gheţie, un venerabil cleric, fost şi protopop de seamă al Târgului-Lăpuş. I-am „strigat” cântări şi urări, ducându-i şi un coş mare cu colaci şi mere.

Centrul oraşului răsuna de colinde. Ne-am oprit apoi la doctorul Ioan Buteanu, marele creştin ortodox şi doctor fără de arginţi. Bucuria a fost fără de margini. Fiind casa mare, am încăput toţi „guralivii” itineranţi şi puşi pe cântări sfinte.

După trataţia sărbătorească, dimpreună cu doctorul Buteanu, am mers la Spitalul orăşenesc. Acolo am cântat colinde. Chiar bolnavii cântau cu noi. Uitaseră că sunt internaţi pentru diferite hibe.

Spre ziuă intram în satul Borcut. Eram mulţumiţi de bucuria ce ne-a făcut-o Dumnezeu, venind la noi în bătătură. Zile de adâncă taină. În cânt de colinde, Cerul se răsfăţa pe pământ, iar noi ne umpleam de negrăite bucurii, slăvind pe Iisus Hristos, Domnul.

Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.

Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
În ziua de 17 mai 2024 la Școala Gimnazială nr. 1 din Ciofrângeni, s-a desfășurat cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, Cercul Pedagogic al Profesorilor de Religie din zona Curtea de Argeș.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Ediția îngrijită de scriitorul nemțean Adrian Alui Gheorghe cuprinde diferite apofteme și silogisme culese din vasta operă a Chiriarhului Eparhiei Argeșului și Muscelului.
Valoarea pe care o are făptura umană înaintea lui Dumnezeu, așa cum este ea creată încă de la început, adică trup și suflet este evidentă din însuși faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a venit să mântuiască nu numai sufletul, ci și trupul omului, împovărat de păcate și suferințe.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar