Ce ne hrănește sau mai bine zis, ce ne bucură sufletul? Spunem adesea: mi-am încărcat bateriile, adică am intrat în văzduhul Duhului Sfânt! Adică, ceva misterios ne-a însuflețit, ne-a împlinit, fără ca noi să fi contribuit cu ceva anume, decât să fim cu inima curată ca să primim roua Duhului Sfânt, chiar din dimineața vieții noastre.
Chiar dacă trăim o viață obișnuită întru întâlnirile de fiecare zi, ca prin minune, întâlnim pe cale un om care are pe Duhul Sfânt și care, cum deschide gura, sau fără a fi cu nimic ieșit din comun, parcă ceva începe să se înfiripeze în sufletele noastre, cum se spune, deseori, „ne-am căsătorit având dragoste la prima vedere, adică, are loc o întâlnire misterioasă, care are la rădăcină o viață curată și sentimente sfinte de iubire eternă!”
Creștem în Duhul Sfânt cu o forță nebănuită și simțim sentimentul de a fi însuflețiți, și parcă se împlinește un miracol, celălalt, aproape, crește o dată cu noi, și mai mult, crește înlăuntrul nostru.
Și așa devenim mai puternici, mai plini de dragoste, de avânt, mult mai curajoși. Suntem în ecuația divină a celuilalt, ca să se adeverească chemarea lui Iisus, ca să iubim pe Dumnezeu și pe aproapele ca pe noi înșine!
Dar natura nu ne îmbrățișează ca aproapele (îmbrățișarea efectivă se realizează din apropiere, nu din depărtare)?
Dar o carte bună de citit, nu ne îmbrățișează? Autorul rămâne cu brațele deschise ca și mama care așteaptă ca fiul să vină din depărtări? Dar lectura unei poezii? Dar o operă celebră de artă, dar muzica în acordurile ei nemuritoare?
Toate acestea au rădăcină în inima, mintea și sufletul nostru! Doar timp să ne facem! Stă în puterea noastră și în viața noastră echilibrată.
Să încercăm să găsim ușa care duce în sufletul aproapelui!
Calinic Argeșeanul
