news        mail   location

 
 

Fără să-ţi dai seama te trezeşti că ţi-ai pierdut supleţea şi sprinteneala. Dacă iei seama la tine un pic, vezi că şuncile s-au aşezat peste tot. Unii spuneau că slănina se aşează şi la creier. Nu ştiu dacă este aşa.

 

Odată făcând câteva mătănii la intrarea în Altar, Sebastian Marcu, marele cântăreţ de la Cernica, mi-a spus foarte serios:

- Calinic, lingura cea mică!

N-am înţeles ce înseamna vorba călugărului care văzând că nu pricepeam ce va să însemne lingura cea mică, mi-a zis cu ton ridicat:

- Nu înţelegi? Vezi că te-ai îngrăşat ca o dihanie şi oftezi când faci mătănii. Bagă de seamă. Dacă nu eşti grijuliu, ai să ajungi ca mine. Nu vezi, sunt de-a dreptul un elefant. Orice efort de a slăbi este zadarnic.

Am deschis Biblia şi am citit: „Nu fii nesăţios în nicio desfătare şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere şi nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţ mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va spori viaţa”.

Mă tot strădui să nu-mi umflu stomacul ca un dovleac. Ar fi penibil să mă arăt la moarte cu burdihanul umplut ca o tobă. Ce ar mai râde unii! Şi pe drept. Nu?

Aşadar, îmi recomand, lingura mică şi pe jumătate goală!

Calinic Argeșeanul

Catedrala orașului Mioveni s-a aflat astăzi în sărbătoare. Foarte mulți credincioși au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului împreună cu Preasfințitul Părinte Teofan Koja, Episcop de Filomilion din Patriarhia Ecumenică.
În ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, foarte mulți pelerini și-au îndreptat pașii către mănăstirea argeșeană NegruVodă din municipiul Câmpulung Muscel. În această zi binecuvântată au avut ocazia de a participa la Sfânta Liturghie care a fost oficiată în biserica mănăstirii de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul împreună cu Preasfințitul Părinte Teofan Koja, Episcop de Filomilion, Biserica Albaneză din Americi, Patriarhia Ecumenică.
Caravana social filantropică,, Ghiozdanul meu”, inițiată la acest început de an școlar în școlile din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului, a ajuns astăzi în comunele argeșene Cuca și Cotmeana, care aparțin de protopopiatul Pitești.
Toată suflarea ortodoxă sărbătoreşte în ziua Înălțării Sfintei Cruci, amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci: aflarea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul şi Înălţarea ei solemnă în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335 şi aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Educația creștină se realizează în spațiul familial, eclesial și școlar. Transmiterea învățăturii de credință în familie este înlesnită mai ales prin modelul de viețuire al părinților și bunicilor, iar în biserică și în școală, prin răbdarea, înțelepciunea și dragostea elevului și a profesorului de Religie.
Cu Friedrich Nietzsche (1844-1900), m-am „întâlnit” în anul 1964 la Cluj, cunoscând pe profesorul universitar George Buș (nu e vorba de vreunul din președinții SUA), care a participat la hirotonia întru preot la Catedrala cea măreață, ctitoria lui Nicolae Iva, episcop celebru.
Savantul cărturar și om de știință, Benedetto Croce, chiar dacă nu a făcut studii academice de filosofie și nici cariera învățământului nu l-a preocupat, deși este un neîntrecut doctrinar și teoretician cu care s-ar mândri cele mai ilustre universități, ne-a lăsat în Estetica sa un capitol: „Filosofia ca știință desăvârșită”.
În Anul Domnului, 1866, la Pescasseroli, se năștea Benedetto Croce, studiile făcându-le la Neapole și Roma. A urmat Facultatea de Drept și a fost studentul vestitului Antonio Labriola, de la care a învățat să aibă o puternică înclinare spre studiul problemelor de metodologie și filosofie a istoriei.
Bucurându-ne de rânduiala cea binecuvântată de Dumnezeu în Biserica Slavei Sale, Calendarul creștin ortodox își începe lucrarea Anului bisericesc o dată cu începutul lunii septembrie, toamnă bogată în darurile lui Dumnezeu.
Un episod aparte! Nu știam ce putea însemna, mai ales, cuvântul Meliorism și ce poate însemna. Apelăm la textul lui James din lucrarea: Pragmatismul: „...Se vede aici că marea distincție de făcut din punct de vedere religios între raționalism și pluralism revine la a distinge departe între cei ce vreau, într-un fel absolut, ca „mântuirea” lumii să fie un lucru care va fi împlinit dintr-o necesitate originară și, de altă parte, între cei care se mulțumesc de a o crede posibilă.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar