news        mail   location

 
 

Cred nestrămutat, că cea mai critică situație din viața omului, critică? nu!, nenorocită de la un capăt la altul este atunci când noi rămânem singuri. Singuri în fața noastră înșine, în fața altor semeni ai noștri, oricare ar fi ei, de la rudenii până la prietenii cei mai apropiați, declarați și acceptați, este starea de înstrăinare, cea mai înspăimântătoare din câte pot fi pe pământ.

 

Așadar, dintr-o dată, simțim un gol imens pe dinlăuntru, o pustiire și o însingurare, fără a mai avea optimism, dorință de a mai trăi. Orice încercare se izbește de zidul deznădejdii și înstrăinarea apasă ca o piatră de moară asupra conștiinței și vieții noastre.

Ați simțit, uneori, acest sentiment straniu și tulburător? Am avut nefericirea aceasta de a ne întâlni cu pustiirea în toată goliciunea ei distrugătoare?

Ce putem face în asemenea împrejurări?

Stăm aplecați asupra noastră și așteptăm ca pustiirea să ne înghită ființa zdrobită de aceasta, adică de părăsirea Duhului Sfânt?

Când ne simțim atacați de pustiire, primul gând este ca să ne îndreptăm glasul către Domnul Dumnezeu și să-I cerem izbăvirea, începând cu rugăciunea cea dintâi: „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, Vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre!”

Cerem „sălășluirea întru noi” a Duhului Sfânt, că de El suntem pustiiți! Ne-a părăsit! S-a săturat de noi! S-a săturat de păcatele și de neîndreptarea noastră!

Am cunoscut un om, un mare scriitor, care, atunci când am ajuns în Culmea Carpaților argeșeni, l-am auzit strigând, cu pumnii ridicați către Ceruri:

- M-ai părăsit, Dumnezeule! Vai sufletului meu! Nu mai pot scrie! Mi-ai luat harisma scrisului! Doamne Dumnezeule, nu mă părăsi! Iartă-mă!

Am rămas uluit! Nu mai auzisem astfel de rugăciune, strigăte, urlete … sunau munții, văile și cerurile, iar ecoul se multiplica vibrând culmile și adâncurile.

N-am mai uitat de atunci și până azi această rugăciune și iată că se împlinesc aproape 30 de ani! Gândul mi-a străbătut vreme de peste 3000 de ani, atunci când regele Manase, Împăratul Iudeilor, când era rob în Babilon, și-a îndreptat inima si glasul către Părintele Luminilor, zicând: „Că Tu ești Domnul cel Înalt, milosârd, îndelung-răbdător și mult-milostiv. Tu Doamne, după mulțimea bunătății Tale, ai făgăduit pocăință și iertare celor ce greșesc Ție. Ai pus pocăință asupra mea păcătosului, pentru că am greșit mai mult decât numărul nisipului mării...Și acum plec genunchii inimii, cerând bunătate de la Tine, pentru că Tu ești Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc, și întru mine să arăți toată bunătatea Ta; și Te voi lăuda întotdeauna în zilele vieții mele, că pe Tine te laudă toată puterea îngerilor, în vecii vecilor!” (Rugăciunea Regelui Manase,  I, 7-15).

Când nu sunt singur?

Când mă îndrept în rugăciune, către Dumnezeul cel mult-milostiv!

Atunci nu mai suntem singuri!

Calinic Argeșeanul

Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
În ziua de 17 mai 2024 la Școala Gimnazială nr. 1 din Ciofrângeni, s-a desfășurat cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, Cercul Pedagogic al Profesorilor de Religie din zona Curtea de Argeș.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Ediția îngrijită de scriitorul nemțean Adrian Alui Gheorghe cuprinde diferite apofteme și silogisme culese din vasta operă a Chiriarhului Eparhiei Argeșului și Muscelului.
Valoarea pe care o are făptura umană înaintea lui Dumnezeu, așa cum este ea creată încă de la început, adică trup și suflet este evidentă din însuși faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a venit să mântuiască nu numai sufletul, ci și trupul omului, împovărat de păcate și suferințe.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar