news        mail   location

 
 

Filosoful Plotin merge pe aripile Frumuseții Inteligibile, cum suntem și noi îndemnați să mergem! Iată cum a scris Plotin: „Există în natură o rațiune, care este modelul frumuseții de chipuri umane; dar există în suflet o rațiune și mai frumoasă încă, din care vine aceea care este în natură.

 

Ea se arată în modul cel mai distinct în sufletul înțelept, unde progresează către frumusețe; ea împodobește sufletul, îl luminează, venită ea însăși dintr-o lumină superioară, care este frumusețea primă; fiind în suflet, ea îl face să înțeleagă ce este rațiunea care este înaintea ei însăși. Nu este propriu-zis o rațiune; este Creatorul primei rațiuni, a frumuseții care este în suflet ca și în materie; este Inteligența, Inteligența Eternă, nu inteligența care nu gândește decât câte odată; căci ea nu are de dobândit gândirea. Ce imagine ne-am putea face despre ea, fiindcă orice imagine trebuie luată dintr-un lucru inferior?

Măreția este fără limită; fiecare este mare, fiindcă ce este unic chiar este mare; acolo soarele este toate astrele și fiecare astru este soarele și toate astrele. Fiecare are un caracter distinct, deși totul apare în el. Mișcarea este mișcare pură...repausul nu este tulburat de mișcare, fiindcă nu se amestecă nimic instabil.

Frumosul este frumos pur, fiindcă nu este conținut în ce nu este frumos. Fiecare înaintează, dar nu pe un teren străin: locul unde este, este însăși aceea ce este...acolo fiecare lucru vine veșnic din tot și în același timp fiecare lucru este totul – în sine – Nu este acolo în contemplație nici oboseală, nici săturare, care ar cere odihnă...Contemplând, contempli totdeauna mai mult; văzându-te pe tine însuți infinit, tot așa ca și obiectele tale, urmezi altfel natura proprie. De altfel, viața nu este o oboseală pentru nimeni, când ea este viață pură, de ce s-ar obosi cel care trăiește cea mai bună dintre vieți?

Această viață este înțelepciunea, o înțelepciune care nu se capătă prin reflexie, fiindcă este întotdeauna prezentă, întreagă, fără nicio șovăire, este înțelepciunea primă care nu vine de la un altul. Este Ființa însăși care este înțeleociune; nu este mai întâi ființa ea singură și apoi ființa înțeleaptă. De aceea nicio înțelepciune nu îi este superioară!”

Filosoful Plotin a încercat să apropie, pe cât s-a putut, gândirea filosofilor presocratici și socratici, prin școlile lor, de gândirea și viața creștină care se cristaliza pe timpul său, din antichitate!

Calinic Argeșeanul

Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
În ziua de 17 mai 2024 la Școala Gimnazială nr. 1 din Ciofrângeni, s-a desfășurat cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, Cercul Pedagogic al Profesorilor de Religie din zona Curtea de Argeș.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Ediția îngrijită de scriitorul nemțean Adrian Alui Gheorghe cuprinde diferite apofteme și silogisme culese din vasta operă a Chiriarhului Eparhiei Argeșului și Muscelului.
Valoarea pe care o are făptura umană înaintea lui Dumnezeu, așa cum este ea creată încă de la început, adică trup și suflet este evidentă din însuși faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a venit să mântuiască nu numai sufletul, ci și trupul omului, împovărat de păcate și suferințe.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar