news        mail   location

 
 

Cu alt prilej, Carmen Stănescu şi Damian Crâşmaru, artişti de seamă ai teatrului românesc, s-au gândit să cunune pe o colegă de breaslă. Cum nici ei nu erau cununaţi religios, nu puteau cununa pe Magda. Trebuia ca mai întâi ei să fie cununaţi.

 

A fost un adevărat spectacol. Nu-l descriu. Cine cunoaşte pe Carmen Stănescu îşi poate da seama foarte bine.

Când eram la Sinaia, amândoi învăţau rolurile date de regizorul Mihai Berechet, un mucalit fără de pereche. Noi, bărbaţii, am mers într-o zi, în vizită la Babele, Omul şi la Crucea de pe Caraiman. După întoarcere, povestea fiecare impresiile călătoriei:

- Doamna Carmen, n-aţi vrut să vă vedeţi suratele din Munţii Bucegi. Sunt o frumuseţe.

- Drrrraagă, să nu mă insulţi! Ce? Eu sunt babă? N-am să mai vorbesc cu dumneata nimic şi n-am să mai calc pe la Sinaia. S-a cam ţinut de cuvânt. Mi-a părut rău. Nici acum, după aproape 30 de ani, nu răspunde la invitaţiile noastre. Sunt nişte oameni adevăraţi şi artişti de calitate.

Printre alţi artişti şi scriitori, Adrian Păunescu a fost unul dintre iubitorii Sinaiei. N-am văzut un poet aşa de instantaneu. Parcă avea anume pregătite pentru fiecare ocazie, câteva strofe „urgente”. Aşa am văzut semne ale darului său poetic, la Putna, Râmeţ, Agapia, Văratic, Sinaia, Pasărea şi câte alte aşezări monahale pe la care le-a drumeţit.

Dar şi prietenul său, Ioan Alexandru, marele imnolog al frumuseţilor României, n-a mai scris o strofă, fără să pomenească numele lui Dumnezeu, după ce s-a convertit la credinţă, ca Paul Claudel, Pierre Emanuel, Blaisse Pascal şi atâţia alţii.

Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.

 

Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
În ziua de 17 mai 2024 la Școala Gimnazială nr. 1 din Ciofrângeni, s-a desfășurat cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, Cercul Pedagogic al Profesorilor de Religie din zona Curtea de Argeș.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Ediția îngrijită de scriitorul nemțean Adrian Alui Gheorghe cuprinde diferite apofteme și silogisme culese din vasta operă a Chiriarhului Eparhiei Argeșului și Muscelului.
Valoarea pe care o are făptura umană înaintea lui Dumnezeu, așa cum este ea creată încă de la început, adică trup și suflet este evidentă din însuși faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a venit să mântuiască nu numai sufletul, ci și trupul omului, împovărat de păcate și suferințe.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar