news        mail   location

 
 

În această duminică, obștea monahală de la schitul argeșean Sfântul Mare Mucenic Pantelimon aflat la cota 1000 pe Transfăgărășan, a primit în mijlocul ei pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.



 

Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a săvârșit slujba de sfințire a paraclisului cu hramul Soborul Sfântului Ioan Botezătorul construit la demisolul noii biserici. Acesta a fost placat cu cărămidă roșie aparentă în stil neo-bizantin și înfrumusețat cu icoane pictate pe lemn.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Chiriarhul Eparhiei în Altarul de Vară, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Momentul acesta a fost așteptat cu mare nerăbdare de toți cei care au contribuit la ridicarea noului altar. Din acest motiv, foarte mulți credincioși veniți din toate părțile țării au înfruntat vremea nefavorabilă pentru a participa la această slujbă de sfințire.

În cuvântul rostit, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat vrednicia părintelui Ioan (Traian) Danci, fost slujitor și duhovnic al Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul Lipnița din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului. În mod providențial, în anul 2017, acesta este numit egumen la Schitul Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon din județul Argeș. Prin donațiile credincioșilor, sub coordonarea părintelui stareț, în anul 2020 debutează lucrările la actuala biserică din zid și la Paraclisul de la subsol.

În derularea lucrărilor, Părintele Protosinghel Ioan (Traian) Danci, a fost sprijinit material, financiar și moral de către oameni și făcători de bine din țară și din străinătate. În acest sens, pentru a recunoaște meritele ctitorilor, Chiriarhul Eparhiei a oferit acestora Medalia de Onoare ,,Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel” și diplome de vrednicie.

Proiectul bisericii a fost realizat de domnul arhitect Teodor Ion și de domnul Oprea Gheorghe, la solicitarea Părintelui Pasmangiu Viorel Daniel, inspector patriarhal și slujitor la biserica Parohiei Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Mare Proroc Moise din Techirghiol, Județul Constanța.

Lucrările de zidire au fost executate de către echipa domnului constructor Aurelian Frecan din Județul Prahova, fiind supravegheate de către domnul diriginte de șantier Garabetian Ardașes. Biserica mare se află actualmente la stadiul executării tencuielilor interioare.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, a achiziționat de la S.C. Foresta Curtea de Argeș S.A., la data de 2 aprilie 2002, o proprietate alcătuită din fosta Cabană Valea Lupului, în suprafață de 296 m.p., și un teren forestier împrejmuitor de aprox. 30 ha, prin bunăvoința Domnului Director General Liviu Pătrașcu.

În anii următori, clădirea a fost consolidată, extinsă și recompartimentată pentru a răspunde cerințelor impuse de un așezământ monahal, la mansarda imobilului construindu-se și un mic Paraclis de rugăciune, necesar obștii monahale. 

Odată încheiate aceste lucrări, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului înființează în anul 2012, Schitul Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon-Valea Lupului, cu obște de călugări.

Prima Sfântă și Dumnezeiască Liturghie a fost oficiată în Paraclisul schitului la data de 1 iulie 2012, de către Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului, împreună cu mai mulți preoți și diaconi din cadrul administrației eparhiale.

În același timp, au fost executate lucrări de extindere a casei mari unde sunt chiliile, s-a construit o nouă anexă cu spații de ședere pentru pelerini, iar curtea interioară a fost reamenajată și lărgită.

Totodată, pentru siguranța noii biserici, versantul nordic a fost consolidat prin înălțarea unui zid masiv din beton armat și piatră.

Pelerinajul este izvor de mângâiere și de încurajare pentru noi, creștinii. Pelerinajul este întâlnirea cu Domnul Hristos, o întâlnire personală, pe care însă o simțim ca fiind vrednică de a fi propovăduită, de a vedea poate și cel care nu s-a înscris în acest demers și a cunoaște adevărul că omul creștin este plin de bucurie pentru că se întâlnește cu Hristos Domnul și că dorește să vestească, prin prezența sa în inima cetății, despre taina acestei bucurii, cu nădejdea că ea va cuprinde tot mai multe inimi.
Parohia argeșeană Micești din protopopiatul Mioveni și-a sărbătorit astăzi hramul închinat praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii acestei comunități au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Priceasna este deopotrivă rugăciune și cântare în cuvinte simple, amintind de cântecul doinit la șezătorile satului, dar evocând aceleași înțelesuri profunde ale credinței ortodoxe mărturisite în această tindă a raiului.
Sectorul Invatamant prin Biroul de Cateheza si Activitati cu Tineretul, al Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului a organizat o procesiune in sambata Floriilor, in cartierul pitestean Gavana.
În seara zilei de 26 aprilie, curtea bisericii parohiei Micești din Protoieria Mioveni, a devenit neîncăpătoare pentru credincioșii care au venit să asiste la Concertul de Florii: „Crucea, calea spre înviere”.
După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!
După învierea lui Lazăr din mormânt, vestea s-a răspândit ca fulgerul, după cum era şi normal. Nu se mai auzise până atunci ca cineva să învieze din mormânt un om mort de patru zile! Faima lui Iisus creştea! Cei grupaţi în partide separate: fariseii, saducheii, irodianii, acum mai mulţi ca oricând, au hotărât ca Iisus să moară: „Deci, din ziua aceea s-au hotărât ca să-L ucidă!” (Ioan 11, 53).
Cu răbdare, încă un popas cu Blaise Pascal: „Sufletul nostru este aruncat în corp, unde găsește număr, timp, dimensiuni. El raționează asupra lor, numește această natură necesitate și nu poate să creadă altfel...
Blaise Pascal, savantul pios din secolul al XVII-lea, continuă întru gândirea sa: „Liniștea eternă a acestor spații nemărginite mă sperie. Să nu căutăm deci o siguranță și o certitudine. Rațiunea noastră este întotdeauna înșelată de inconstanța aparențelor.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar