Credincioșii parohiei Găvana I cu hramul Tuturor Sfinților din municipiul Pitești au îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Momentul a fost deosebit datorită faptului că biserica din această zonă a orașului și-a sărbătorit hramul.
La mănăstirea argeșeană Cotmeana a fost organizată astăzi sinaxa stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Evenimentul a început cu Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Praznicul închinat Sfintei Treimi a adus mare bucurie obștii monahale de la mănăstirea argeșeană Slănic. După ani de așteptare și eforturi susținute, astăzi a fost sfințită noua biserică cu hramurile: Sfânta Treime, Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Cuvios Teofil Mărturisitorul, ridicată în perioada anilor 1991 – 2022.
În Duminica a VII-a după Paști, credincioșii argeșeni au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată în Vechea Catedrală Arhiepiscopală, necropolă domnească și regală, ctitoria domnitorului sfânt Neagoe Vodă Basarab. Sfânta slujbă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, împreună cu un sobor preoți și diaconi.
În ziua praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argesului și Muscelului au fost prezenți într-un număr foarte mare la sfintele slujbe săvârșite în bisericile din cele șase protopopiate.
De-a lungul secolelor poporul român a trecut prin grele încercări, dar prin eroismul său, prin cutezanța și fermitatea sa de a fi singur stăpân pe destinele sale, obiceiurile și credința sa în propria țară, a reușit să treacă cu bine peste acestea. Așadar, de ziua Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos și Ziua eroilor, noi, urmași pe ”pământul vechii Dacii”, avem îndatorirea de a-i readuce în memoria noastră în fiecare an pe cei care s-au jertfit pentru neam și țara lor.
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a avut loc ședința de constituire a Adunării Eparhiale. Evenimentul s-a desfășurat în Sala de Conferințe a Centrului Eparhial și a debutat cu o slujbă de Te Deum oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic împreună cu un sobor din care au făcut parte întreaga Permanenţă Arhiepiscopală.
Ziua de 9 iunie a anului 2020 a adus în inimile credincioșilor argeșeni multă tristețe prin trecerea la Domnul a părintelui protosinghel Serafim Caiea, starețul mănăstirii Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel. Preacuvioșia Sa a încetat din viață la vârsta de 43 de ani în urma unei grele suferințe trupești.
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului s-a desfășurat ședința anuală a Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR). Evenimentul s-a desfășurat în Sala de Conferințe a Centrului Eparhial din municipiul Curtea de Argeș, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul și a părintelui arhimandrit Caliopie Cristian Ichim - consilier economic al Eparhiei și preşedintele CAR.
Parohia cu hramul Înălțarea Domnului din municipiul Curtea de Argeș și-a sărbătorit astăzi hramul.