news        mail   location

 
 

Ne va face bucurie gândirea savantului Nicolas Malebranche, care a trăit între anii 1638-1715, o viață de 77 de ani. Aplecat spre evlavie adâncă a urmat Teologia la Sorbona, intrând apoi în Ordinul călugăresc al Oratorienilor, cercetând cu osârdie Teologia, Geometria, Fizica și Filosofia.

 

Printre savanții care i-a deșteptat gândirea la viața nouă, influențându-l major, a fost Descartes, care murise cu 12 ani înainte de nașterea sa, deci, Descartes a lăsat nelămurite raporturile dintre trup și suflet, la problema cunoașterii și la rolul pe care îl are Domnul Dumnezeu în problema cunoașterii.

După cum se știe, Malebranche este cunoscut mai ales prin teoria „cauzelor ocazionale”, fiind numit „ocazionalist”, fiind reprezentant tipic. Mai mult, pentru Malebranche nu poate să existe niciun raport de acțiune reciprocă între materie și spirit, susținând că, cauza corpului, simțurile ne duc în eroare, și imaginația, la fel. Ideile intelectului, nu vin nici de la noi, nici din lumea înconjurătoare. Ele vin de la Domnul Dumnezeu, se găsesc în Dumnezeul perfect și infinit, iar noi le vedem în El.

Ne bucurăm că Nicolas Malebranche, susține fără odihnă când spune: „noi nu vedem decât pe Dumnezeu în mod imediat și direct”, iar „corpurile cu proprietățile lor, noi le vedem în Dumnezeu prin ideile lor”, căci „numai Dumnezeu cuprinde în sine lumea inteligibilă, unde se găsesc ideile tuturor lucrurilor.”

Încă și mai mult, Malebranche susține că: „Nu poate exista cauză în afară de Domnul Dumnezeu și faptul că un corp pune în mișcare alt corp, ca și faptul că noi cunoaștem lumea din afară, așa cum o cunoaștem, ca și faptul că noi voim și astfel punem în mișcare corpul nostru, nu se datorește unei cauzalități naturale, ci unei cauze supranaturale, lui Dumnezeu. El este cauza reprezentărilor sau ideilor noastre, precum este și cauza acțiunilor noastre, ca și, în general, cauza că un lucru influențează asupra altui lucru. Ceea ce noi numim în mod curent cauză – și critica adusă de el cauzalității, a inspirat pe David Hume, și a fost reluată de el – nu este decât calea, ca Domnul Dumnezeu să-și împlinească acțiunea pe care o voiește, voință divină, care este cauza unică și adevărată! Doar așa „noi vedem decât pe Dumnezeu în mod imediat și direct!”

Să-L rugăm, să rămână pururea cu noi!

Calinic Argeșeanul

Pelerinajul este izvor de mângâiere și de încurajare pentru noi, creștinii. Pelerinajul este întâlnirea cu Domnul Hristos, o întâlnire personală, pe care însă o simțim ca fiind vrednică de a fi propovăduită, de a vedea poate și cel care nu s-a înscris în acest demers și a cunoaște adevărul că omul creștin este plin de bucurie pentru că se întâlnește cu Hristos Domnul și că dorește să vestească, prin prezența sa în inima cetății, despre taina acestei bucurii, cu nădejdea că ea va cuprinde tot mai multe inimi.
Parohia argeșeană Micești din protopopiatul Mioveni și-a sărbătorit astăzi hramul închinat praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii acestei comunități au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Priceasna este deopotrivă rugăciune și cântare în cuvinte simple, amintind de cântecul doinit la șezătorile satului, dar evocând aceleași înțelesuri profunde ale credinței ortodoxe mărturisite în această tindă a raiului.
Sectorul Invatamant prin Biroul de Cateheza si Activitati cu Tineretul, al Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului a organizat o procesiune in sambata Floriilor, in cartierul pitestean Gavana.
În seara zilei de 26 aprilie, curtea bisericii parohiei Micești din Protoieria Mioveni, a devenit neîncăpătoare pentru credincioșii care au venit să asiste la Concertul de Florii: „Crucea, calea spre înviere”.
După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative. Aceasta se face deseori din invidie şi răutate. Şi se face cu multă osârdie mai ales atunci când, cel care o face, are un scop anume sau doreşte să mute atenţia pe alte planuri, pentru a nu se vădi pe sine. Vorba din bătrâni: Să mutăm la alţii musca de pe căciula noastră!
După învierea lui Lazăr din mormânt, vestea s-a răspândit ca fulgerul, după cum era şi normal. Nu se mai auzise până atunci ca cineva să învieze din mormânt un om mort de patru zile! Faima lui Iisus creştea! Cei grupaţi în partide separate: fariseii, saducheii, irodianii, acum mai mulţi ca oricând, au hotărât ca Iisus să moară: „Deci, din ziua aceea s-au hotărât ca să-L ucidă!” (Ioan 11, 53).
Cu răbdare, încă un popas cu Blaise Pascal: „Sufletul nostru este aruncat în corp, unde găsește număr, timp, dimensiuni. El raționează asupra lor, numește această natură necesitate și nu poate să creadă altfel...
Blaise Pascal, savantul pios din secolul al XVII-lea, continuă întru gândirea sa: „Liniștea eternă a acestor spații nemărginite mă sperie. Să nu căutăm deci o siguranță și o certitudine. Rațiunea noastră este întotdeauna înșelată de inconstanța aparențelor.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar