news        mail   location

 
 

În lumea occidentală există, ca și în lumea orientală, sfinți care și-au consacrat viața în studii de înaltă înțelepciune. Unul dintre ei este și Sfântul Anselm de Canterbury, născut în anul 1033, în orașul Aoste din Italia de nord.

 

A viețuit în Mănăstirea Bec din Franța, a călătorit pentru studii în Anglia și în anul 1093 a ajuns Arhiepiscop de Canterbury, în ciuda protestelor sale vehemente, pentru că avea o sănătate șubredă și nu avea abilități politice. De aceea a și intrat în conflict cu cei doi regi: William al II-lea și Henric I, pentru că a încercat să susțină Biserica în fața puterii regale, fiind exilat de două ori, ajungând la Papa Romei, pentru a se plânge de abuzurile regale. Până la urmă s-au împăcat și Sfântul Anselm a murit la vârsta de 76 de ani, ca Arhiepiscop de Canterbury.

Acest cărturar polivalent a scris: Monologion (1075-1076); Proslogion (1077-1078); De ce s-a făcut Dumnezeu om? (1095-1098) și Despre căderea diavolului (1080-1086).

Creștinii mai răsăriți la minte considerau că existența lui Dumnezeu poate fi dovedită printr-o argumentație rațională. Sfântul Anselm, filosof italian, în secolul XI, scrie despre Argumentul Ontologic, faimos argument, prin care Anselm își imaginează că discuta cu un Nebun, care neagă că Dumnezeu există. Argumentul se bazează pe acceptarea a două lucruri: primul „că Dumnezeu este acela față de care nimic mai mare nu se poate concepe”, iar al doilea, că existența este superioară nonexistenței. În finalul argumentației, Nebunul este obligat fie să adopte o poziție prin care se contrazice pe sine, fie să recunoască faptul că Dumnezeu există (pag. 80).

Dialogul dintre Anselm și nebunul necredincios:

- Ești de acord că dacă Dumnezeu ar exista, ar fi cel mai mare lucru, care ar putea fi, acela față de care nimic mai mare nu se poate concepe?

- Da, răspunde nebunul.

- Dar ești de acord că un lucru care există atât în realitate, cât și în minte este superior altuia care există doar în minte?

- Da! Cred că da, răspunde Nebunul, o înghețată pe care o am în mână este mai bună decât una care există doar în imaginația mea.

- Deci, dacă acela față de care nimic mai mare nu se poate concepe există doar în minte, este mai puțin mare decât dacă ar exista și în realitate!

- Așa este, zice Nebunul. O ființă care ar exista în realitate ar fi chiar și mai mare.

- Prin urmare, acum spui că există ceva superior, aceluia față de care nimic mai mare nu există?

- Așa ceva, nici măcar nu are sens, zice Nebunul.

- Exact! Și singura modalitate de a evita contradicția este aceea de a accepta că Dumnezeu (acela față de care nimic mai mare nu există) chiar există – atât în gând, cât și în realitate (pag. 81).

Acest Argument Ontologic al lui Anselm a fost scris în anii 1077-1078, însă denumirea i-a fost dată de filofosul german Kant, în anul 1781.

Calinic Argeșeanul

În seara zilei de 26 aprilie, curtea bisericii parohiei Micești din Protoieria Mioveni, a devenit neîncăpătoare pentru credincioșii care au venit să asiste la Concertul de Florii: „Crucea, calea spre înviere”.
Ieri seară, cu binecuvântarea și în prezența Părintelui Arhiepiscop Calinic, s-a desfășurat în municipiul Câmpulung Muscel, a treia ediție a Festivalului Național de Muzică Religioasă și Pricesne „Doamne, Iisuse Hristoase”. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Câmpulung Muscel și Casa de Cultură „Tudor Mușatescu”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și s-a desfășurat în sala de festivități a complexului Ceramus.
În baza parteneriatului existent între Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Argeș ,, Cpt. Puică Nicolae”, în municipiul Curtea de Argeș s-a desfășurat o acțiune comună de instruire legislativă a personalului clerical și neclerical din protopopiatul Curtea de Argeș. Evenimentul s-a desfășurat în paraclisul Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica din cadrul Centrului Eparhial.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a organizat la Centrul Eparhial în Paraclisul Arhiepiscopal ”Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din municipiul Curtea de Argeș derularea Concursului Național Catehetic „HRISTOS -CUVÂNTUL CARE VINDECĂ”, ediţia a XVI-a, la nivel de eparhie.
Ouăle încondeiate reprezintă o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, fiind o practică străveche în tradiția românească. Dincolo de frumusețea lor stau poveștile și tehnicile de încondeiere spuse de femeile care lucrează tot anul la ouă pentru a bucura creștinii, în perioada Paștilor.
După învierea lui Lazăr din mormânt, vestea s-a răspândit ca fulgerul, după cum era şi normal. Nu se mai auzise până atunci ca cineva să învieze din mormânt un om mort de patru zile! Faima lui Iisus creştea! Cei grupaţi în partide separate: fariseii, saducheii, irodianii, acum mai mulţi ca oricând, au hotărât ca Iisus să moară: „Deci, din ziua aceea s-au hotărât ca să-L ucidă!” (Ioan 11, 53).
Cu răbdare, încă un popas cu Blaise Pascal: „Sufletul nostru este aruncat în corp, unde găsește număr, timp, dimensiuni. El raționează asupra lor, numește această natură necesitate și nu poate să creadă altfel...
Blaise Pascal, savantul pios din secolul al XVII-lea, continuă întru gândirea sa: „Liniștea eternă a acestor spații nemărginite mă sperie. Să nu căutăm deci o siguranță și o certitudine. Rațiunea noastră este întotdeauna înșelată de inconstanța aparențelor.
Cât de bine și folositor este să mai cunoaștem și alte gânduri ale filosofului Blaise Pascal: „Cunoașterea lui Dumnezeu, fără aceea a mizeriei tale, face mândria. Cunoașterea mizeriei, fără cunoașterea lui Dumnezeu, face disperarea. Cunoașterea lui Iisus Hristos face o medie, fiindcă găsim în el și pe Dumnezeu și mizeria noastră.
Filosoful și omul de știință Blaise Pascal a spus și în scris: „Iată unde ne duc cunoștințele noastre despre natură. Dacă nu sunt adevărate, atunci nu există adevăr pentru om și dacă sunt adevărate, omul găsește în ele un obiect de umilire; este silit să se înjosească într-un fel sau altul.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar