Pentru cititorul harnic şi răbdător voi selecta câteva rânduri din vasta operă teologică a celor trei Sfinţi Ierarhi: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie de Nazianz, care au strălucit în secolul IV, după Hristos.

Aşadar, Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă:

„În ce chip va putea cineva să ajungă la iubirea faţă de aproapele? Mai întâi temându-se de judecata celor care calcă porunca Domnului, Care Însuşi a spus că: Cel ce nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu va rămâne peste dânsul (Ioan 3, 36); iar după aceea trebuie să caute să câştige viaţa veşnică, pentru că porunca Lui este viaţa veşnică (Ioan 12, 50). Dar cea dintâi şi mai mare poruncă este: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Şi a doua asemenea acesteia: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Matei 21, 37- 39); şi dorind să se asemene Domnului, Celui care a zis: Poruncă nouă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul cum Eu v-am iubit pe voi (Ioan 13, 34); însă şi cu aceste rezerve că, adică, dacă binefăcător este fratele îi suntem datori lui şi după om dragostea, pe care şi păgânii o păzesc, după cum Domnul o arată în Evanghelie spunând: Şi dacă iubiţi pe cei care vă iubesc pe voi, ce har este vouă? Că şi cei păcătoşi iubesc pe cei care iubesc pe ei (Luca 6, 32), iar dacă este făcător de rău, şi aşa nu numai pentru poruncă, ci şi ca pe un binefăcător de mai mari daruri suntem datori să-l iubim, dacă într-adevăr credem în Domnul, care a spus: Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi căci plata voastră multă este în ceruri (Matei 5, 11-12).

Sfântul Ioan Gură de Aur mărturiseşte:

„De asta totdeauna e bună măsura. Aceleaşi lucruri ne învaţă Dumnezeul universului chiar prin făpturile pe care le-a adus pe lume pentru menţinerea noastră. Şi ca să aflaţi asta am să vă dau pildă ziua şi noaptea, adică lumina şi întunericul. Dumnezeu a rânduit oamenilor ziua pentru lucru, iar întunericul nopţii pentru odihnă şi pentru încetarea lucrului; de aceea a pus şi uneia şi alteia măsuri şi hotare, ca noi toţi să ne bucurăm de binefacerile lor. Că lumina zilei este timp de lucru ascultă-l pe David, care-o spune: Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara (Psalmul 103, 24). Şi bine a spus până seara! Când se lasă seara, lumina se retrage, şi venind întunericul mână pe oameni la culcare; trupul obosit se odihneşte şi toate simţirile se destind; şi noaptea, ca un minunat bucătar, hrăneşte şi întăreşte prin grija sa toate organele simţurilor istovite de oboseli şi munci. Iar când s-a împlinit măsura nopţii, se apropie lumina, deşteaptă firea şi pregăteşte pe oameni să primească razele soarelui cu simţurile odihnite şi să înceapă lucrările lor obişnuite cu râvnă înnoită şi sporită. Asta o poţi vedea că se întâmplă şi cu anotimpurile anului. După iarnă vine primăvară, iar verii îi ia locul toamna, pentru ca prin aceste schimbări de temperatură să ni se odihnească trupurile; ca nici să se vatăme din pricina gerului prea îndelungat, dar nici să se moleşească de tot dacă arşiţa verii le-ar încălzi prea multă vreme; de aceea înainte de venirea iernii, trupurile se deprind de cu toamnă cu frigul, iar înainte de sosirea verii se deprind cu căldura de primăvară. Iar dacă un om ar vrea să cerceteze pe toate cu cap şi judecată, ar găsi în toate cele create o ordine şi o raţiune şi ar vedea că nu s-a făcut nimic la întâmplare şi în zadar.

Sfântul Grigorie de Nazianz povăţuieşte:

„Noi am trăit în prietenie şi cu colegii, însă nu cu cei destrămaţi, ci cu cei cumpătaţi, nu cu cei gâlcevitori, ci cu cei iubitori de pace cu care nu fără de folos se putea cineva asocia, pentru că noi ştim că este mai uşor a împrumuta păcatul decât a comunica virtutea, precum mai uşor te molipseşti de boală, decât să comunici altuia sănătatea ta… Nouă nu ne erau cunoscute decât două căi: una care ne ducea către Sfânta Biserică şi către dascălii de acolo, iar alta, neegală cu cea dintâi, ne ducea către dascălii ştiinţei din afară. Alte drumuri la serbări, la spectacole, la adunările de tot felul, la bancheturi, le-am lăsat celor ce le doresc… Şi nimeni nu ne putea ridica în aer atât de sus, pe cât noi unul cu ajutorul altuia am zburat către Dumnezeu. Căci în astfel de prietenie unul către altul, cu astfel de stâlpi auriţi, cum zice Pindar, sprijinind cămara fericirii, am păşit noi înainte, având de ajutor pe Dumnezeu şi dragostea sa. O, cum voi îndura fără de lacrimi amintirea despre acestea? Pe noi ne călăuzeau nişte egale nădejdi şi în lucrarea cea mai râvnitoare: în învăţătură. Însă departe era de noi invidia. Noi amândoi ne sileam nu pentru ca unul din noi singur să fie întâiul, ci în ce chip să cedăm întâietatea unul altuia, pentru că fiecare din noi gloria amicului o socotea proprie a sa. Se părea că un suflet în amândoi, poartă două trupuri… Căci la noi amândoi era o singură ocupaţiune, virtutea. Şi o singură stăruinţă, aceea a vieţui potrivit nădejdilor viitoare”. Noi creştinii ortodocşi cinstim după cuviinţă pe cei trei mari Ierarhi ai lumii, care veghează asupra tuturor şcolilor şi a învăţământului teologic de toate gradele.

Calinic Argeșeanul