news        mail   location

 
 

În ziua de cinstire a Sfinţilor Serghie și Vah, schitul argeșean Brătășești și-a sărbătorit al doilea hram.  Obștea monahală s-a bucurat astăzi de prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, care a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de Vară,  împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

Cu această ocazie a fost săvârșită slujba parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii trecuți la Domnul.

În cuvântul rostit, Ierarhul Argeșean a mulțumit pelerinilor pentru dragostea arătată schitului Brătășești și i-a îndemnat pe aceștia la mărturisirea cu mult curaj a credinței în Dumnezeu în mâinile căruia trebuie să ne punem toată nădejdea.

Aflat în cătunul Florieni din satul Brătești, comuna Albești, județul Argeș, schitul are hramurile „Sfinții Serghie și Vah” și „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”.

Actuala biserică are o vechime respectabilă fiind  sfințită la sfârșitul secolului al XVIII-lea de către Preasfințitul Părinte Iosif, întâiul episcop al Argeșului.  Aceasta a fost ridicată pe moșia boierului  Ioan Vâlsănescu  de arhimandritul Partenie - stareț al Mănăstirii Argeșului.

După reforma lui Cuza din 1864, moșiile Schitului Brătășești au trecut în averea statului și schitul a rămas fără posibilități de întreținere. În anul 1920, prin decret regal, a fost subordonat Mănăstirii Robaia. În anul 1959 prin Decretul 410 a fost desființat, biserica devenind lăcaș de mir pentru locuitorii din Brătășești.

Abia în anul 1998 vechiul schit redevine așezământ monahal ca metoc al mănăstirii Robaia. În anul 2016 s-a aprobat în ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca schitul Brătășești să fie autonom, împlinind astfel dorința întâiului ctitor la 281 de ani de la actul de fondare.

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Dacă istoricul Eusebiu de Cezareea (sec. IV d.H.) nu ne-ar fi lăsat în Istoria Bisericească însemnările sale preţioase, acum am fi mult prea săraci în cunoaşterea adevărurilor din primele veacuri creştine.
Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar