news        mail   location

 
 

Stăm bine, ar răspunde un mucalit cu gesturi sumbre. Dacă am cugeta puţină vreme la această stare, numită aspru, neruşinare, am câştiga, nu numai preţuirea semenilor noştri, dar şi iubirea lui Dumnezeu.

 

Doar atunci încercăm sentimentul bucuriei când obrazul nostru se ruşinează ori nu cade întru neruşinare. Auzim deseori câte o expresie de genul:

- De ce eşti, mă, porc de câine?!?

N-am înţeles ce înseamnă această expresie, cu adevărat. Dar am simţit că nu-i a bine să auzi aşa „bunătate” de vorbă aruncată, poate, din preaplinul de năduf al celui pe care l-am necăjit în viaţa aceasta şi aşa de „ticăloşită” cum o numea Sfântul Antim Ivireanul în Predicile sale celebre, pe drept cuvânt!

S-ar părea că acest cuvânt, care devine o stare de fapt, ar avea încă trei surori gemene: dispreţul, batjocura şi obrăznicia.

Ce vom putea adăuga înţelepciunii noastre populare când auzim: „Celui care îi permitem mai mult decât i se cuvine, vrea mai mult decât i se permite?” Sau ce vom mai putea adăuga la ceea ce aflăm: „Nici ochii, nici mâinile, nici urechile în scrisori, în buzunarul sau în secretele altuia?” Să uităm oare, că: „Cine râde prea mult pierde respectul celorlalţi?” sau că: „Cel ce mult glumeşte, / Obraznic se socoteşte?”

De câte ori nu trebuie să iertăm atâtea mojicii: „Ce-mi este mojicul,/ Ce-mi este calicul?/ Unul şi-alt obraznic/ Şi în zi de praznic”. Sau: „Eu îi zic bună dimineaţă, El îmi răspunde cu greaţă”, „Eu-l întreb de sănătate/ Şi el îmi dă cu ghioaga-n spate”, şi mai nostim: „Obraznicul se vâră în sufletul omului, dă năvală ca porcul şi se ţine după tine ca mânzul după iapă”.

A dispreţui pe cineva este semn de mare scădere sufletească.

Iar atunci când vorbim de rău pe oarecare dintre noi, ne arătăm dispreţuitori ori lipsiţi de dragoste şi respect. De aceea este bine să ştim, pentru a nu greşi, că: „Dispreţul faţă de un bun renume se numeşte neruşinare.” Iar românul a zis-o mai direct, pe scurtătură: „Cine dispreţuieşte urăşte!”

Aşa ne aflăm în faţa unui proverb românesc, luat din Evanghelia lui Hristos şi pus ca un plasture pe rană.

De cele mai multe ori, din păcate, foarte puţini sunt cei care nu au poftă de a lua în râs pe unul sau pe altul. Aşa se şi explică maximele rămase nouă spre înţelepţire: „Râzând de altul nu vei scăpa fără să fii luat în râs” sau: „Batjocoritorii trebuie să se mulţumească să guste din propria lor zeamă” pentru că: „Cine râde de cocoşat trebuie să se ţină el însuşi foarte drept!” Aşa că este ruşinos să fii fără ruşine!

De multe ori am spus, adică mi-am spus mai întâi mie, că orice zidire a lui Dumnezeu trebuie cinstită cu iubire întru admiraţie sfântă. Omului, zidirea cea minunată a lui Dumnezeu, se cuvine, cu adevărat să-i arătăm respectul cuvenit: „Nu-ţi bate joc de cel de-un chip cu tine, că însuşi chipul tău ţi-l dispreţuieşti!”

Iubirea sfinţeşte şi luminează genunea!

Calinic Argeșeanul

Ieri după-amiază, Centrul Cultural Pitești a fost gazda unui eveniment de excepție realizat în parteneriat cu Filiala Pitești a Uniunii Scriitorilor din România. În cadrul proiectului ,,Personalități culturale”, a fost organizată conferința cu tema „Calinic – 80. În Slujba Credinței și a Culturii”.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică și recreativă la Parohia ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Curtea de Argeș.
Mari sunt aripile milosteniei. Sfâșie văzduhul, trece de lună, lasă în urmă soarele și ajunge în ceruri. Dar nici acolo nu stă. Trece și de ceruri, înconjoară puterile îngerești și se așează în fața Tronului Domnului.
Cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva la noi este de veacuri şi dragostea poporului nostru dreptcredincios pentru ea a crescut în timp mai ales după aducerea la Iaşi a sfintelor ei moaşte în secolul al 17-lea. De atunci, din generaţie în generaţie, românii au mers la Iaşi să-i ceară ajutorul şi mai ales să-i mulţumească la sărbătoarea ei din 14 octombrie pentru binefacerile primite de la Dumnezeu prin rugăciunile ei.
În ziua de 15 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Costești, în care parohiile din cercul nr. III pastoral: Popești, Slobozia Trăznitu, Burdea, Purcăreni, Palanga, Bucov, Râca, Surdulești și Miroși, au oferit daruri unor persoane cu situații materiale modeste.
Nu mi-a plăcut să aud, niciodată, de trenul accelerat, cum că ar fi un mijloc mai rapid de locomoție. Ori de câte ori am călătorit cu un asemenea utilaj pe roate de fier, alunecătoare pe șine de oțel, după o vreme, mi-am zis că e un tren obișnuit și „accelerat” era doar o expresie tehnică imprimată pe o tablă vopsită în alb și cu litere negre.
Unii mai mucaliți susțin că este o problemă cu „timpul” și că am trăi – și aici se are dreptate – sub presiunea timpului! Ne gândim, bineînțeles, că legătura noastră dintre natura „interioară și exerioară” se pierde foarte ușor, pentru că se pune problema gestionării emoțiilor, care ne duc în legătură cu noi înșine, cu trupul nostru și chiar cu sufletul nostru, cu semenii (aproapele), dar și cu lumea, în general și special.
Poetul german Heinrich Heine (1797-1856) avea și el, ca aproape toți oamenii, spaima pierderii de timp, așa cum o are o mare parte a omenirii, dar altora, să am iertare, nici nu le pasă. Și pe vremea lui era tot ca pe vremea noastră, grele împrejurări, de aceea scria: „Mi-e inima grea, cu durere/ Eu cuget la vremuri bătrâne/ Am înțeles atunci lumea/ Și rost avea ziua de mâine/...Dar astăzi sucit pare totul/ Prin jale și chinuri mă port.../ Posac pare totul acuma/ Și jalnic și putred și rece;/ De n-ar fi puțină iubire,/ Prin viață zadarnic ai trece!”
Ce m-a bucurat și m-a fascinat la mama, a fost și a rămas voința ei de a munci fără odihnă și într-un ritm amețitor. Așa am învățat noi de când eram mici, și acum, când am altă înțelegere rămân uimit că am putut suporta un „regim de ocnaș”, neavând nicio înțelegere, că eram și eu, bietul de mine, un băiețandru plin de avânt, dar totuși, cu viață crudă de prunc.
Ce ne hrănește sau mai bine zis, ce ne bucură sufletul? Spunem adesea: mi-am încărcat bateriile, adică am intrat în văzduhul Duhului Sfânt! Adică, ceva misterios ne-a însuflețit, ne-a împlinit, fără ca noi să fi contribuit cu ceva anume, decât să fim cu inima curată ca să primim roua Duhului Sfânt, chiar din dimineața vieții noastre.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar