news        mail   location

 
 

În fiecare an pe 26 iulie, Eparhia Argeșului și Muscelului sărbătorește pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.



 

Foarte mulți pelerini și-au îndreptat astăzi pașii către mănăstirea Negru Vodă din orașul Câmpulung Muscel pentru a se închina la moaștele acestui cuvios, cunoscut ca fiind ocrotitor al familiilor creștine, mijlocitor pentru cei care doresc să aducă pe lume prunci și mare tămăduitor pentru cei aflați în suferințe.

Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic s-a aflat în mijlocul obștii monahale pentru a aduce cinstire unuia dintre cei mai iubiți sfinți argeșeni. Împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de Vară construit în curtea sfântului așezământ monahal.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Eparhiei a vorbit despre ajutorul permanent pe care mănăstirea Negru Vodă l-a primit prin mijlocirea Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, precum și  de marea bucurie a muscelenilor de a-l avea atât de aproape pe tainicul rugător din Valea Chiliilor.

La acest moment important din viața mănăstirii muscelene a fost prezent astăzi părintele profesor Constantin Necula, un fiu duhovnicesc al ctitoriei domnești din municipiul Câmpulung Muscel.

Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel a trecut la cele veșnice în anul 1638,după 30 de ani petrecuți într-o peșteră aflată pe valea Râului Dâmbovița. A fost descoperit în anul 1944 de egumenul mănăstirii Cetățuia Negru Vodă.

Hotărârea pentru canonizare a fost luată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2008, iar proclamarea locală a canonizării s-a făcut în data de 26 septembrie 2009.

Din data de 20 ianuarie 2013 moaștele sfântului au fost mutate de la mănăstirea Cetățuia Negru Vodă la mănăstirea Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel.

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Dacă istoricul Eusebiu de Cezareea (sec. IV d.H.) nu ne-ar fi lăsat în Istoria Bisericească însemnările sale preţioase, acum am fi mult prea săraci în cunoaşterea adevărurilor din primele veacuri creştine.
Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar