news        mail   location

 
 

Când suntem la mare strâmtorare, gândul nostru se îndreaptă cu repeziciune către Dumnezeu de unde aşteptăm izbăvirea. Deîndată sau după o vreme, ajutorul lui Dumnezeu ni se arată după credinţa pe care o avem şi, mai ales, dacă ne este de folos răspunsul la rugăciune.

 

Ce ar urma după bucuria răspunsului divin la omeneasca noastră cerere? Recunoştinţa, de bună seamă!

În antichitate, se punea întrebarea: „Ce îmbătrâneşte iute? – răspunsul era: ,,Recunoştinţa” (Aristotel, 384-322 î.Hr.), iar Menander (342-291 î. Hr.) poate citindu-l pe Aristotel scria: „După primirea darului repede îmbătrâneşte recunoştinţa.”

În spaţiul argeşean şi muscelean, din mila lui Dumnezeu, a plouat abundent chiar dacă piatra a bătut pe alocurea. În alte părţi ale Ţării a fost şi încă este secetă. Suferinţa oamenilor, a orătăniilor şi întreaga natură suspină. Să ne rugăm pentru ploaie la vreme pentru noi şi întreaga Ţară.

Să nu uităm să mulţumim lui Dumnezeu, Sfinţilor Săi şi Sfintei Muceniţe Filoteea pentru ploaia la vreme dată Argeşului şi Muscelului.

Dacă nu avem recunoştinţă şi iubire către Dumnezeu, nu vom avea în viitor binefaceri de la Dumnezeul Iubirii.

Dumnezeu ne doreşte fii cu obraz subţire!

Să nu spuneţi că nu v-am zis!

Calinic Argeșeanul

Parohia argeșeană Budișteni din Protoieria Topoloveni s-a aflat astăzi în sărbătoare. De la primele ore ale dimineții, foarte mulți credincioși au venit să participe la slujbă de sfințire a bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
Comuna Domnești a fost și este una dintre cele mai importante așezări ale țării, cu contribuții majore la întemeierea Țării Românești, cu mulți oameni mari în știința și cultura românească.
În ziua de 3 octombrie, în sala Sfântul Ierarh Iachint de Vicina din cadrul Protoieriei Pitești, a avut loc o întâlnire de lucru, desfășurată în cadrul proiectului: „Tradiției și actualitate în Biserica Ortodoxă Română (Tabor)”, care este derulat de către Administrația Națională a Penitenciarelor în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română.
Nu esti sarac atunci cand nu ai ci esti sarac atunci cand nu vrei sa daruiesti. Caci dragostea fata de aproapele este virtutea care impodobeste sufletul, comoara cea mai de pret a omului. Fiecare om are ceva ce-i prisoseste iar daca nu are lucruri materiale cu siguranta nu duce lipsa de o vorba buna, de o incurajare sau de o rugaciune ce poate fi inaltata pentru altul mai nevoias.
Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia cerească pe acela care-L unge.
Din capul locului, filosoful britanic Bertrand Russel (1872-1970) nu era străin de munca grea, caznă mare, pe care unii dintre noi au cunoscut-o toată viața. De ce acest gânditor, atât de activ, recomandă că ar trebui să muncim mai puțin?
De la început Du Bois s-a remarcat prin capacități intelectuale excepționale, câștigând o bursă la Universitatea Fisk, studiind în Germania doi ani, la Berlin, după care s-a înscris la Harvard, unde a scris o lucrare despre comerțul cu sclavi, el fiind primul afroamerican care a obținut doctoratul la Harvard.
Poetul, filosoful și romancierul Miguel Unamuno a devenit cel mai cunoscut după apariția cărții sale: Despre sentimentul tragic al vieții (1913). El arată că întreaga conștiință este o conștiință a morții (suntem dureros de conștienți de lipsa nemuririi noastre) și a suferinței.
În Viața rațiunii (1905) filosoful hispano-american Santayana scria că acela care nu își poate reaminti trecutul este condamnat să îl repete.
Ca în loc de orice început să încercăm să arătăm „silogismul” lui John Dewey: „Problemele apar deoarece încercăm să înțelegem...provocările aduse de viață într-o lume în continuă schimbare, deci, trebuie să înțelegem tradițiile pe care le-am moștenit. Filosofia nu înseamnă să ne facem o imagine adevărată asupra lumii, ca să găsim soluții practice la problemele noastre. Așadar, gândim numai atunci când ne confruntăm cu probleme!”

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar