news        mail   location

 
 

Ansamblul feudal „Curtea Domnească” din Cetatea Basarabilor, a găzduit în perioada 16-18 august evenimentul cultural: „Curtea de Argeș – leagăn al Ortodoxiei și statalității românești”. În cadrul manifestării s-a desfășurat Festivalul Cavalerul Negru, aflat la a treia ediție, organizat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și Asociația Dacia Concept, în parteneriat cu Primăria Municipiului Curtea de Argeș.



 

Festivalul „Cavalerul Negru” s-a deschis printr-o paradă a Voievozilor care, însoțiți de oșteni, au plecat din Curtea Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc către Catedrala ctitorită de Sfântul Voievod Neagoe Basarab.

Foarte mulți oameni au privit, cu mare interes, parada Asociației Lupii Albi, care, la pas, au străbătut frumosul bulevard al Cetății Basarabilor.

Momentul plin de încărcătură spirituală, s-a produs la Mînăstirea Argeșului unde, Voievozii au descălecat, și cu evlavie au pășit pe urmele istoriei, intrând în Catedrală și închinându-se la Icoana Maicii Domnului – Mângâietoarea.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar