A devenit deja un obicei ca la început de an școlar, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social – Filantropic și de Misiune, să desfășoare proiectul social filantropic,, Ghiozdanul meu” prin care elevii școlilor din mediul rural să primească ghiozdane și rechizite școlare.

Educaţia creştină vizează creșterea duhovnicească a omului în comuniune de iubire cu Dumnezeu. Fundamentul vieţii creştine este întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru a-i oferi omului posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu, la sfinţenie, la desăvârşire. De aceea, Domnul Iisus Hristos a poruncit: „Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48).

La început de an nou școlar, sunetul clopoțelului reprezintă un moment de mare bucurie și emoție pentru toți copiii, părinții și profesorii implicați în această nobilă artă a educației. Educaţia este pâinea sufletului, este o necesitate universală și are un rol deosebit de important pentru desăvârșire și reuşită în viaţă.

Educația creștină se realizează în spațiul familial, eclesial și școlar. Transmiterea învățăturii de credință în familie este înlesnită mai ales prin modelul de viețuire al părinților și bunicilor, iar în biserică și în școală, prin răbdarea, înțelepciunea și dragostea elevului și a profesorului de Religie.

Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!

Va trebui, pentru cultura generală, să citim dintre lucrările lui Wiliam James: Principles of psychology, 1890; The will to believe (Voința de a crede) 1897; The varieties of religious experience (Varietățile experienței religioase) 1902; Pragmatism, 1907; A meaning of truth (Sensul Adevărului), 1909; Some empiricism of philosophy (O introducere în filosofie), 1911, Essays in radical empiricism (articole din perioada din urmă a filosofiei empirismului radical) și desigur: Corespondența sa!

Vom vedea împreună ce fel de zidire umană a fost acest filosof american, născut la New York, în anul 1842, dintr-o familie de origine scoțiană și irlandeză, stabilită în America din secolul XVIII și cum atmosfera din casa părintească determină educația lui, cum va scrie fratele său: „un aer sănătos, dar plin de incoherențe”.

Acest filosof, logician, om de știință pionier al mișcării filosofice, cunoscute drept pragmatism, cam amorțit și brumat, a fost foarte sceptic în ce privește ideile metafizice – cum ar fi aceea că există o lume „reală” dincolo de lumea pe care o experimentăm -, el cerând odată cititorilor săi, să vadă ce este greșit în legătură cu următoarea teorie: un diamant este de fapt moale și devine tare numai atunci când este atins.

După cum am mai menționat, filosoful Herbert Spencer, în anul 1860, a redactat planul sistemului său în lucrarea: Primele Principii, din cuprinsul căreia vom reda câteva episoade din Incognoscibilul (Știință și Religie) abordări diferite, de școli și grupări, dar și de capete, unele înfierbântate.

Zidirea lui Dumnezeu, omul, cunună a creației pe acest pământ, avea să schimbe sensul lumii. O nouă ipostază, de data aceasta plină de bucurie, dar și de grijă mântuitoare. Sfântul Ioan Damaschin, smeritul monah și preot, din veacurile adânci ale istoriei mântuirii, ne îndeamnă zicând: „Veniți toate neamurile, tot neamul omenesc și toată limba, toată vârsta, cu veselie, să prăznuim Nașterea Bucuriei cea a toată lumea!”