Biserica si Școala sunt doua instituţii atât de apropiate ca funcţie, încât este imposibil sa slujeşti in Biserica si sa faci abstracţie de Școală si invers, sa faci parte din instituţia școlii si sa faci abstracţie de Biserică. Aceasta, daca înţelegi si îţi însușești rostul lor.
La 1 septembrie 1939, Polonia a fost atacată de către Germania, această agresiune reprezentând cauza declanșări celui De-al Doilea Război Mondial. La câteva ore după declanșarea atacului german, Jozef Beck informa autoritățile române, solicitându-le adoptarea unei atitudini binevoitoare în spiritul alianței bilaterale. Peste 50.000 de polonezi au ajuns în România, iar câteva mii în zona Muscelului.
La 1 septembrie 1939 începea războiul germano-polonez, iar după 2 zile interveneau și Franța și Anglia. Războiul polonez devenea rapid un război mondial.
Dramele celui De-al Doilea Război Mondial au cuprins și problema refugiaților, între care un loc însemnat a fost cea a polonezilor.
Pagina 14 din 14
Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.