news        mail   location

 
 

La 1 septembrie 1939, Polonia a fost atacată de către Germania, această agresiune reprezentând cauza declanșări celui De-al Doilea Război Mondial. La câteva ore după declanșarea atacului german, Jozef Beck informa autoritățile române, solicitându-le adoptarea unei atitudini binevoitoare în spiritul alianței bilaterale. Peste 50.000 de polonezi au ajuns în România, iar câteva mii în zona Muscelului.



 

În ziua de 29 septembrie 2020, în municipiul Curtea de Argeș, în sala multifuncțională a Muzeului Municipal, a avut loc un eveniment cultural, prin vernisajul expoziției de fotografie cu tema: „Refugiații polonezi în Muscel”.

Domnul Ștefan Dumitrache, directorul instituției a deschis evenimentul și a făcut o incursiune în istoria celui De-al Doilea Război Mondial, relatând episodul luptei în care Polonia a fost cucerită de nemți.

Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, a fost prezent părintele Ovidiu Vlăsceanu, consilier cultural și comunicații media, care a transmis Arhiereasca Binecuvântare, rostind un cuvânt, în care a arătat că românii dintotdeauna au împlinit cuvântul Mântuitorului de a iubi pe aproapele ca pe tine însuți. Aceste precepte biblice s-au văzut și în primirea refugiaților polonezi care, dorind să-și salveze viețile, au trecut granița, ajungând în România. Biserica și Crucea Roșie au fost alături de refugiați, acordându-le alimente, medicamente, îmbrăcăminte, implicându-se în mod real în găsirea unor locuințe în care aceștia poată viețui.

Inițiatorul acțiunii, domnul Radu Petrescu Muscel a rostit un cuvânt în care a mulțumit pentru frumoasa primire și a prezentat expoziția de fotografie, vobind și de contextul istoric. Polonia a fost atacată și cucerită de Germania la 1 sepembrie 1939, iar după aproximativ două săptămâni URSS a ocupat partea răsăriteană a țării. În aceste condiții, o mare parte din populație și armată a fost forțată să ia calea exilului, ajungând în România. O parte dintre acești refugiați au ajuns și în zona Muscelului, cea mai importantă personalitate fiind mareșalul Poloniei, Edward Rydz-Smigly, care a locuit în reședința patriarhală de la Dragoslavele.

Expoziția a fost vernisată în orașele Câmpulung Muscel și Curtea de Argeș, iar săptămâna viitoare va putea fi văzută și în municipiul Pitești.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar