Unii mai mucaliți susțin că este o problemă cu „timpul” și că am trăi – și aici se are dreptate – sub presiunea timpului! Ne gândim, bineînțeles, că legătura noastră dintre natura „interioară și exerioară” se pierde foarte ușor, pentru că se pune problema gestionării emoțiilor, care ne duc în legătură cu noi înșine, cu trupul nostru și chiar cu sufletul nostru, cu semenii (aproapele), dar și cu lumea, în general și special.
Putem spune că este o adevărată artă ca să birui și să duci la capăt o căsătorie binecuvântată de Dumnezeu, dar și de Biserică, unde preoții își fac datoria cu mare bucurie și responsabilitate.
În patericele pustiului binecuvântat, sihaștrii, dar și noi toți, atât timp cât nu avem bucuria de a fi activi, avem nevoie de o perioadă de regenerare, de meditație în timpul de răgaz, timp care trebuie căutat și găsit în mod cu totul susținut, că nu vine de la sine „pară mălăiață în gura lui nătăfleață”! Pe acest drum încâlcit, oarecum, dăm de o altă poveste „dictatura urgenței”, un monstru care ne gâtuie ca să facem totul dintr-o răsuflare și chiar să ne odihnim repede, să ne cultivăm repede, să citim repede, să ajungem urgent, să mâncăm și mai urgent, să performăm fără pregătire, să ajungem și mai urgent în vârful piramidei...
Înțelegem timp măsurat! Timp suprapus! Timpul ritmic, aceasta presupunând să ne luăm răgaz să evadăm din centrifuga timpului pentru a căuta un mod sigur de a ne încălzi inima și sufletul, pentru a putea trăi, fără spaime și nesiguranță, pentru a ne simți din nou acasă, în propria Țară și dumbrăvile din Grădina Maicii Domnului Dumnezeu! Oricum, rămâne statornic îndemnul Sfântului Apostol Pavel de a ieși repede la muncă. Să ne fie dor de a lucra în Grădina Maicii Domnului!
Așa vom scăpa de sentimentul de vid!
Calinic Argeșeanul
