news        mail   location

 
 

Cred că foarte mulți dintre dumneavoastră ați citit cartea superbă, numită Cartea Junglei, de Kipling, în care se povestește despre viața urșilor.



 

Am fost uimit de descriere și mai ales de inteligența urșilor, care ne simt de la zeci de kilometri depărtare. Ei știu dacă sunt iubiți sau cel puțin, dacă avem, sau nu, un gând de a le face vreun rău oarecare. Așa a zidit Domnul Dumnezeu ca toate regnurile (mineral, vegetal, animal și uman) să se dezvolte și să supraviețuiască.

Personal, m-am întâlnit și pe drumurile mari, cu câțiva urși, aproape, față către față. N-am pățit nimic, nici măcar teama, pe care o poți avea atunci când te întâlnești cu asemenea dihănii frumoase!

Pe Transfăgărășan se află o droaie de urși cerșetori! Urși aduși, probabil, de la circuri (cei bătrâni-pensionați); urșii din anumite grădini zoologice desființate sau urși rebeli, crescuți de anumite persoane.

Așadar, aș crede că, pe Transfăgărășan, sunt urși aduși, cum am spus, urși care au fost hrăniți, cum sunt cei de pe marginea drumurilor, nu sunt urșii din Munții Argeșului pe Transfăgărășan. Urșii noștri sunt în munți! Nu stau vagabonzi pe drumuri.

Deci, am văzut urși slabi, aproape morți de foame! Urși uriași, grași și mulțumiți! Am văzut ursoaice cu 2-3 pui superbi, admirând modul cum îi păzesc și îi hrănesc, precum mamele iubitoare de prunci.

Am văzut și un urs invalid! Nu are laba stângă, decât de la cot în sus, spre umăr. Se uită jalnic la trecători și cere de pomană, aproape că plânge. L-am văzut de aproape. E ceva dureros! Nu se poate hrăni singur, iar noi nu avem voie să le dăm ceva de mâncare.

Problema urșilor-cerșetori trebuie rezolvată. Nu știu dacă împușcarea acestora ar fi soluția. Guvernul României prin ministerul de resort trebuie să găsească soluția fericită. De exemplu, țările din Uniunea Europeană, se spune, că nu au urși prin păduri. România poate da sutele de exemplare acestor țări! Dacă nu se poate așa ceva, ar trebui să fie strânși într-un parc național, bine îngrădit, unde să fie hrăniți și îngrijiți.

Să ne fie milă și de urși! Sunt superbi! Să-i hrănim, ca să nu moară de foame. Fac și ei grevă pentru o felie de pâine, care de multe ori se aruncă!

Să găsim calea dreaptă: pe vremea lui Ceaușescu, urșii mâncau ciocolată, iar românii, stăteau la coadă!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar