news        mail   location

 
 

O să mai insistăm asupra celor două accidente despre care a fost vorba până acum, pentru că, din păcate, cam uităm, sau chiar nu băgăm în seamă, această mare primejdie care stă deasupra capului nostru, precum sabia lui Damocles!

 

Cele două accidente: vascular și ischemic, cât și accidentul hemoragic, trebuie cunoscute și diagnosticate din timp și trebuie tratate: „Tratamentul, spune doctorul savant Alexandru Ciurea, există și în cel ischemic și în cel hemoragic. Mai bine facem primul pas, care este educația medicală, educația populației, educația celor din jur. Dacă există suferinzi de boli cardiace, aceștia să facă tot posibilul să-și țină tensiunea sub control, inima este cea care trimite unda sangvină foarte puternic, iar asta poate duce la accidentul vascular ischemic cerebral. Ce se întâmplă la nivelul creierului se produce și la nivelul inimii – accidentul vascular ischemic cardiac. Apare infarctul miocardic, care poate fi limitat pe o suprafață mică în mușchiul cardiac sau pe o suprafață mult mai mare, când este total invalidant. Lucrurile se întâmplă la fel, la una se reacționează un mușchi, mușchiul cardiac, ce poate resorbi sângele și poate să-și refacă circulația colaterală. Situația este diferită în privința creierului, pentru că acolo vasele sunt terminale, iar fenomenele de închidere se fac din aproape în aproape, așa încât zone întregi din creierul nostru pot să nu mai funcționeze.

Dar cu toate acestea, creierul luptă din răsputeri ca să se autorepare, când celulele din jurul zonei afectate, preiau treptat activitatea în zona afectată...Aici intervin procedeele de recuperare, care nu sunt doar un simplu masaj, ci recuperare pe funcțiile importante: auz, văz, vorbire. Se trece la reflexoterapie, recuperare motorie prin hidro-kinetotaterapie, urmate de acele masaje mai puternice, cu acțiune stimulatorie asupra sistemului nervos.”

Peste toate, Medicul Suprem, Iisus Hristos, stă de veghe să ne vindece de toate hibele care se abat asupra noastră!

Să cerem ajutorul Domnului Dumnezeu!

El ne va tămădui de toate bolile!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar