news        mail   location

 
 

În ziua de cinstire a Sfinţilor Serghie și Vah, schitul argeșean Brătășești și-a sărbătorit al doilea hram.  Obștea monahală s-a bucurat astăzi de prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, care a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

Cu această ocazie a fost săvârșită slujba parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii trecuți la Domnul.

În cuvântul rostit, Ierarhul Argeșean a mulțumit pelerinilor pentru dragostea arătată schitului Brătășești și i-a îndemnat pe aceștia la mărturisirea cu mult curaj a credinței în Dumnezeu în mâinile căruia trebuie să ne punem toată nădejdea.

Aflat în cătunul Florieni din satul Brătești, comuna Albești, județul Argeș, schitul are hramurile „Sfinții Serghie și Vah” și „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”.

Actuala biserică are o vechime respectabilă fiind  sfințită la sfârșitul secolului al XVIII-lea de către Preasfințitul Părinte Iosif, întâiul episcop al Argeșului.  Aceasta a fost ridicată pe moșia boierului  Ioan Vâlsănescu  de arhimandritul Partenie - stareț al Mănăstirii Argeșului.

După reforma lui Cuza din 1864, moșiile Schitului Brătășești au trecut în averea statului și schitul a rămas fără posibilități de întreținere. În anul 1920, prin decret regal, a fost subordonat Mănăstirii Robaia. În anul 1959 prin Decretul 410 a fost desființat, biserica devenind lăcaș de mir pentru locuitorii din Brătășești.

În anul 1998 vechiul schit redevine așezământ monahal ca metoc al Mănăstirii Robaia, care s-a ocupat între anii 2004 și 2007 de restaurarea bisericii și de edificarea corpului de chilii, asigurând condițiile prielnice unei prezențe monahale permanente.

Având o cunoscută vocație de ctitor, Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul a purtat grijă de Brătășești întru totul, supraveghind lucrările de restaurare și, îngrijindu-se ca schitul să redevină de sine stătător, a înaintat Sfântului Sinod cererea ca Schitul Brătășești să fie autonom, ceea ce s-a și aprobat în ședința din 24 februarie 2016, împlinind astfel dorința întâiului ctitor.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar