news        mail   location

 
 

În Duminica după Nașterea Domnului, credincioșii din parohia Sfântul Vasile cel Mare, cartier Ivancea – Curtea de Argeș, au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.



 

Chiriarhul Eparhiei a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, arătând că viața de care ne bucurăm în fiecare clipă este prelungirea vieții lui Iisus Hristos în fiecare dintre noi și parcă auzim, cum de Ziua Nașterii Sale ne zice: viața să fie așa cum am gândit-o, să fie pentru toți fiii oamenilor, așa cum m-am străduit și Eu să pun o temelie veșnică, o viață fără superstiții, fără prejudecăți, blândă față de cei mai slabi decât noi, dreaptă față de egali, dârză împotriva vicleniei sau violenței, împletită cu o coroană de flori din unicele bunuri care fac un Rai din traiul nostru: multă iubire, cultul frumosului și dacă se poate, mai multă înțelegere.

De asemenea, credincioșii prezenți au primit urări de sănătate cu multe binecuvântări de la Dumnezeu.

Biserica maramureşeană din municipiul Curtea de Argeş se află în cartierul Ivancea. A fost construită în cinci ani  de o echipă de meşteri din localiatatea maramureşeană Bârsana. Ridicată la îndemnul Înalpreasfinţitului Părinte Calinic, sfântul locaș are o arhitectura asemănătoare cu bisericile maramureşene din Tioltiur şi Inău, parohiile în care Întâistătătorul Eparhiei Argeşului şi Muscelului a slujit timp de 7 ani ca preot.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar