news        mail   location

 
 

În a treia zi de Crăciun, obștea monahală de la schitul argeșean Sfântul Neagoe Basarab, înființat recent în comuna Vlădești, a avut bucuria de a-l avea prezent pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

În cuvântul rostit, Ierarhul Argeșean a prezentat pe scurt viața primului martir al Bisericii primare, amintind în mod deosebit de curajul mărturisirii în public a credinței în Iisus Hristos.

Despre viața Sfântului Arhidiacon Ștefan a vorbit și părintele ieroschimonah Ștefan Nuțescu, care a prezentat cu această ocazie diferite aspecte legate de atitudinea plină de iubire  pe care acesta a avut-o față de dușmanii săi.

Schitul Sfântul Neagoe Vodă Basarab a fost înființat de către Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin decizia 181, din 28 septembrie 2022. Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, în ziua de 1 mai 2023 a fost sfințită piatra de temelie pentru noul așezământ monahal. Acesta urmează să fie construit în comuna argeșeană Vlădești și va avea călăuzirea părinților români de la Schitul Lacu din Sfântul Munte. Cu ajutorul credincioșilor iubitori de Dumnezeu, într-o perioadă scurtă de doar șapte luni, a fost ridicat un paraclis care a fost pus sub ocrotirea Sfântului Neagoe Vodă Basarab. 

Sfântul Voievod Neagoe Basarab, a fost ales drept ocrotitor spiritual al noului schit, el fiind unul dintre cei mai cunoscuți ctitori români din Athos.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar