Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia cerească pe acela care-L unge.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, credincioşii Parohiei Albota de Jos împreună cu preotul paroh Mateescu Ionuţ Silviu, au desfăşurat un pelerinaj la mănăstirile din Arhiepiscopia Râmnicului.
Profesorul îndeplinește o profesiune de o deosebită importanță, aceea care asigură formarea și pregătirea personalității tinerelor generații și pregătirea lor profesională în cadrul instituțiilor de învățământ, strâns legate de viață, de activitatea socio-profesională, morală și cetățenească.
În ziua de 31.10.2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din cercul nr. II pastoral: Sfântul Gheorghe I, Găvana II, Sfântul Apostol Toma, Sfântul Apostol Andrei, Vedea, Vața, Vețișoara, Prodani, Izvoru, Fata, Bondoci, Gărdinești, Slapia, Păduroiu, Dealul Bradului, Săpata, Popești Turcești, Lipia Găinușa și Mârțești, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Podoabele şi odoarele sfinte au fost introduse în Biserică încă din primele secole și au dobândit imediat un simbolism propriu. Rolul şi locul lor în cult este încărcat de semnificaţii simbolistico-mistice, constituind un veritabil depozitar de trăire şi viaţă duhovnicească.
În ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Nectarie, obștea monahală de la schitul argeșean Brădetu și-a sărbătorit ocrotitorul. Pelerinii veniți din multe zone ale țării au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată în Altarul de Vară de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Parohia argeșeană Valea Siliștii din protopopiatul Câmpulung Muscel și-a sărbătorit astăzi hramul închinat Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Cu această ocazie, credincioșii acestei comunități aflată pe raza comunei Aninoasa, au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.
Când facem milă cu cel nevoiaș, inima ni se face ușoară și căpătăm îndrăzneală în rugăciune. Când miluim pe cel sărman, dispar gândurile cele rele și simțim că suntem din nou fiii lui Dumnezeu.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, credincioșii cu deficiențe de auz din Mioveni și împrejurimi au sărbătorit hramul bisericii, pe Sfinții Mucenici doctori fără de arginți, Cosma și Damian.
Mult lucrează Dumnezeu prin milostenia pe care o facem, dacă aceasta este săvârșită cu inima înfrântă. Obișnuința în fapta milosteniei biciuiește nepăsarea și comoditatea din noi, alungă zgârcenia și osândirea aproapelui din suflet, învățându-ne a fi lesne săritori la necazul celui de lângă noi.
Pagina 116 din 264