news        mail   location

 
 

Citind în bătrâna carte: Istoria Literaturii Române, compendiul uriaș, elaborat de genialul George Călinescu, vedem chiar la prima pagină, o punere la punct, necesară pentru viitorime, în ceea ce privește tinerețea sau bătrânețea națiunii române!

 

Cine este ignorant și pizmaș, va spune că suntem în „grădinița” Istoriei! Cine este studios, și mai mult, serios la cântărit vechimea unei nații, se va bucura să scrie drept, învățând adevărul curat despre Nația românească.

Iată textul lui George Călinescu, pentru luminarea ignoranților și răuvoitorilor mistificatori în ogorul Istoriei: „Cea mai curentă prejudecată întreținută de noi înșine și de străini este că suntem o națiune tânără, bineînțeles în stare de un frumos viitor. Asta dă un anumit optimism, însă nu e mai puțin prilejul unui aer protector din partea popoarelor vechi, ba chiar a unor pretenții de superioritate a cutărei nații de curând imigrate. Nici datele istoriei, nici examenul etnologic nu confirmă tinerețea noastră. Noi suntem, în fond geți și geții reprezintă unul din cele mai vechi popoare autohtone ale Europei, contemporane cu grecii, cu celții, cu grupurile italice anterioare Imperiului Roman. Acest Imperiu Roman găsea aici un stat vechi, se lupta cu el și-i răpunea greu!”

Ca să stăm drept și să nu ne năruim, să nu uităm ceea ce Mihai Eminescu a scris și publicat în ziarul Timpul, din 16 aprilie 1888, cu un an înainte de a-și lua zborul printre stele: „Sămânța din care a răsărit acest popor e nobilă și nu va pieri decât atunci când românii vor uita noblețea seminției lor!”

Apoi, Nicolae Iorga a scris Cugetări multe, peste 3.000, și în una dintre ele spune: „Strămoșul tău este acela cu care semeni. Dacă ești cuminte, te cobori din Socrate (filosoful), și dacă ești viteaz, cobori din Alexandru Macedon. Oricine are dreptul să fie mândru de strămoșii săi, dacă e în stare să-și îndeplinească datoria de a-i imita.”

Ne vorbește din ceruri, Mihail Kogălniceanu: „...Trebuie să fim mândri de vechea slavă a strămoșilor!”

Să nu ne rușinăm, ca opăriții!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar